Local

(Update) Recursul procesului prin care bugetul municipiului Focșani pe anul 2021 a fost suspendat de instanță amânat pentru luni 26 iulie 2021

Ziarul de Vrancea
22 iul 2021 2215 vizualizări

Miercuri 21 iulie 2021 ar fi trebuit să se judece la Curtea de Apel Galați recursul dosarului prin care bugetul municipiului Focșani pe 2021 a fost suspendat prin hoărâre  a Tribunalului Vrancea.Conform unei postări activate în jurul orei 11:00 pe contul de facebook al viceprimarului municipiului Focșani, Ana- Maria Dimitriu termenul de judecată de astăzi a fot amânat pentru luni 26 iulie 2021.Citiți mai jos textul integral al postării menționate

”Prezentă așa cum am promis la Curtea de Apel Galați pentru a apăra interesele focșănenilor și pentru a debloca bugetul municipiului Focşani.

Ne vom judeca pe 26 iulie pentru că același primar de Focșani împreună cu funcționarii din Primărie țin cu dinții ca municipiul să rămână blocat.

Se pare că după "mineriada" din 16 iunie salariații Primăriei nu se mai grăbesc să-și încaseze salariile și fac jocul primarului PSD”-Ana-Maria Dimitriu

Reamintim că Tribunalul Vrancea a suspendat pe 23 iunie 2021 HCL 101/10.05.2021 până la pronunţarea instanţei de fond, după ce sindicatul „Sintax 2010” al salariaților din Primăria Focșani a solicitat acest lucru ca urmare a faptului că prin amintita hotărâre au fost diminuate salariile angajaților. Prin aceeași soluție, instanța a obligat pârâtul Consiliul Local Focşani la 7550 lei cheltuieli de judecată către reclamant.La două zile după această pronunțare în cadrul unei conferințe de presă susținută vineri, 25 iunie 2021, la sediul PNL Vrancea, viceprimarul Ana-Maria Dimitriu a anunțat că majoritatea PNL-USR-PLUS din Consiliul Local Focșani va contesta soluția judecătorească.Inițial termenul de recurs fusese fixat pe 25 august 2021 iar acum în urma cererii menționate aceasta a fost preschimbat în 21 iulie 2021 și amânat astăzi pentru 26 iulie 2021 

Conform unor informații neoficiale amânarea dispusă de judecătorii Curții de Apel Galați miercuri 21 iulie 2021 pentru luni 26 iulie 2021 ar fi fost cauzată de faptul căcă sindicatul salariaților din Primăria Focșani ”Sintax 2010” și primarul Cristi Misăilă au depus chiar în această dimineață noi documente și au solicitat declararea recursului drept nul.

Citiți și:Postarea apărută pe contul de facebook PNL Focșani în legătură cu subiectul amânării recursului procesului prin care bugetul municipiului Focșani pe anul 2021 a fost suspendat de instanță

Disperat să obțină capital politic, primarul Misăilă calcă pe cadavre și ține blocat, în continuare, bugetul municipiului Focșani. Edilul și sindicaliștii din Primăria Focșani trag de timp în procesul privind bugetul, manevra lor afectând cetățenii!

Curtea de Apel Galați a fost nevoită astăzi să amâne judecarea recursului privind bugetul municipiului Focșani, blocat în instanță de sindicaliștii SINTAX din Primărie, susținuți și încurajați de primarul Cristi Valentin Misăilă.

Sindicaliștii au invocat astăzi două excepții, fără a le aduce la cunoștința Consiliului Local în termen legal, cu 5 zile înaintea termenului de judecată, pentru a permite studierea lor. În aceste condiții, instanța a fost nevoită să acorde un nou termen, pentru luni, 26 iulie.

Primarul Misăilă a fost de acord cu strategia sindicaliștilor de tergiversare a dosarului, fiind prezent la proces cu un arsenal de personal din cadrul instituției, de la consilier juridic până la administrator al municipiului.

După manevra juridică de astăzi, cu excepțiile invocate, sindicaliștii din Primăria Focșani au demonstrat că fac jocurile primarului, împotriva propriilor interese salariale până la urmă, ținând blocat bugetul municipiului. Acest lucru denotă influența primarului asupra sindicaliștilor și jocurile pe care aceștia acceptă să le facă, în detrimentul focșănenilor.

Dovada că sindicaliștii și Misăilă sunt vinovați pentru blocarea bugetului este dată și de faptul că protestele tip ”mineriadă” organizate ”ad-hoc” în luna iunie în Piața Unirii nu mai au loc acum, deși angajații nu și-au primit salariile. Reamintim că pe 18 iunie, prin HCL 112/2021, din fondul de rezervă creat prin hotărârea de buget au fost alocate suficiente resurse financiare pentru plata salariilor.

”Din păcate, tergiversarea procesului de către sindicaliștii susținuți de primarul Misăilă are efecte negative în ceea ce privește plata salariilor, plata hranei bătrânilor de la Cămin, plățile către asistenții persoanelor cu handicap și însoțitorii lor! Asta în condițiile în care pe 18 iunie s-a găsit soluția deblocării bugetului, dar SINTAX a continuat acțiunea în instanță, iar pe 23 iunie Hotărârea Consiliului Local Focşani privind aprobarea bugetului municipiului a fost suspendată de judecători. Astfel, zeci de bătrâni de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Focşani, sute de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav, sute de persoane cu calitatea de însoţitori, dar și câteva sute de copii beneficiari ai ”Cantinei de Ajutor Social” nu-și vor putea primi drepturile în urma nefinalizării procesului de pe rolul instanței din Galați”, a precizat Ana-Maria Dimitriu, viceprimarul municipiului Focșani.”

Departament Comunicare PNL Focșani, 21 iulie 2021

Vizionați și conferința de presă suținută de primarul municipiului Focșani miercuri 21 iulie 2021 pe tema bugetului municipiului pe anul 2021


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.