Local

Razie de amploare a oamenilor legii la comercianţii de pe E85

Gabriel Sava
16 iul 2017 1404 vizualizări

O acțiune de amploare a polițiștilor vrânceni s-a derulat vineri la comercianţii situaţi în imediata apropiere a drumului naţional E85, pe tronsonul Focșani - Urecheşti - Popeşti - Dumbrăveni - Slobozia Bradului - Tâmboești

Fie că este vorba de fructe, legume sau vin, unii dintre comercianţi îşi riscă atât propria viaţă cât şi pe a altora, amplasându-şi tarabele fix pe zonele de siguranţă ale drumului european sau chiar pe partea carosabilă. "La data de 14 iulie a.c,  în intervalul orar 12.00–15.00, polițiștii vrânceni sprijiniți de o grupă de jandarmi, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și de către lucrători din cadrul Direcției pentru Agricultură, au desfășurat o acțiune pe tronsonul Focșani - Urecheşti - Popeşti - Dumbrăveni - Slobozia Bradului - Tâmboești, limită cu municipiul Râmnicu – Sărat, în urma căreia a fost constatată o infracţiune privind împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost aplicate 40 de sancţiuni contravenţionale, după cum urmează: 6 sancțiuni conform Legii 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 6 sancțiuni conform O.G.  43/1997, privind regimul drumurilor. Alte 26 sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 şi H.G. 1391/2006, privind circulaţia pe drumurile publice, o sancțiune conform Legii 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniştii publice şi o sancțiune conform Legii 145/2014, pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 25.705 lei și au fost confiscate  bunuri în valoare de  476 lei", au precizat poliţiştii vrânceni. Conform acestora, la data de 14 iulie, ora 13.45, polițiștii s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat, de 58 ani, din comuna Slobozia Bradului, ar fi amplasat pe prima bandă de mers a DN 2 – E 85, pe raza comunei Slobozia Bradului, două tarabe cu fructe şi legume, care obstrucţionau şi îngreunau circulaţia rutieră. "Din verificările efectuate, polițiștii au mai stabilit faptul că bărbatul ar fi efectuat comerţ ambulant cu fructe şi legume. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”Împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice”", se mai indică în informarea Biroului de Presă al IPJ Vrancea. Oamenii legii spun că astfel de acţiuni vor fi continuate pentru a descuraja comerţul ilegal dar şi încălcarea normelor de siguranţă rutieră. (G. SAVA)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.