Rabla pentru sobe a devenit oficial. Vrâncenii vor putea cere bani pentru achiziția unor sisteme de încălzire eficiente
Programul prin care vrâncenii – și nu numai – care locuiesc în zonele de munte vor putea solicita ajutor pentru achiziția unor sisteme de încălzire eficiente a devenit oficial. Scopul urmărit este de a proteja mediul natural și de a reduce cantitățile de lemn necesar încălzirii locuințelor.
Ghidul programului de finanțare pentru achiziția unor sisteme de încălzire efeciente a fost publicat recent în Monitorul Oficial. Programul „Rabla pentru sobe”, așa cum este cunoscut, permite acordarea unui sprijin financiar în vederea achiziționării de aparate pentru încălzirea locuințelor.
Astfel, locuitorii zonelor montane vor primi, după deschiderea sesiunii de înscriere, acoperirea a 70% din valoarea cheltuielilor eligibile, până la 10.000 de lei pentru fiecare aparat de încălzire care deserveşte o gospodărie. Aceștia vor trebui să acopere diferența de 30% din valoarea cheltuielilor totale.
„Scopul programului îl constituie facilitarea păstrării echilibrului ecologic şi a protecţiei mediului natural, urmărind utilizarea rațională a combustibilului solid din lemn, dezvoltarea durabilă şi incluzivă a zonei montane, precum și reducerea poluării, prin înlocuirea dispozitivelor ineficiente şi poluante destinate încălzirii locuințelor, utilizate de populaţie, cu unele mai eficiente, care îndeplinesc cerințele europene privind emisiile de particule și de noxe”, se arată în ghidul programului.
În prima fază, programul Rabla pentru sobe se va adresa comunelor montane din 27 de judeţe, din zonele stabilite de Legea muntelui nr. 197/2018. Între acestea se află și județul nostru, Vrancea.
Programul „Rabla pentru sobe” se va desfășura după reguli asemănătoare programului Rabla local. Mai întâi, primăriile vor trebui să se înscrie în program și abia apoi beneficiarii finali, vor putea solicita finanțare.
Prin acest program vor putea fi achiziționate sisteme pentru încălzirea locuințelor alimentate cu combustibil solid, după cum urmează: sobe; termosobe; șeminee; termoșeminee. Pentru a fi eligibile aceste aparate trebuie să îndeplinească o serie de condiții legate de putere, randament și emisii.
Astfel, aparatele trebuie să respecte cerințelele ECODESIGN 2022 stabilite prin Regulamentul (UE) 2015/1.185 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele în materie de proiectare ecologică aplicabile aparatelor pentru încălzire locală cu combustibil solid: putere nominală de maximum 35 kW; randament minim 80%; emisii de particule fine (PM) sub 40 mg/m3; emisii de compuși organici volatili (OGC) sub 120 mgC/m3; emisii de monoxid de carbon (CO) sub 1.500 mg/m3; emisii de oxizi de azot (NOx) sub 300 mg/m3.
De asemenea, sunt eligibile coșul de fum ceramic sau metalic cu perete dublu, însoțit de certificat de garanție și declarație de performanță și serviciile de instalare/montaj a/al aparatului pentru încălzire și a/al coșului de fum.