Local

PSD-istul Nicu Statache rămâne șef peste parcările din Focșani, chiar și după mutarea acestora la DDSP

Ziarul de Vrancea
6 ian 2022 4584 vizualizări

Conform Hotărârii Consiliului Local Focșani, de administrarea locurilor de parcare din municipiu nu se va mai ocupa firma S C Parking SA, special constituită pentru această activitate, ci Direcția de Dezvoltare Servicii Publice ( DDSP). Transferul activităţii de la S C Parking la DDSP este programat să se facă în cursul acestei săptămâni.
 

Deocamdată, energiile au fost îndreptate spre competiţia pentru ocuparea celor 17 posturi scoase la concurs de Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) Focşani pentru noua structură înfiinţată în cadrul instituţiei, care va gestiona locurile de parcare din municipiu. Conform adevarul.ro, care-l citează pe actualul directorul al DDSP Focșani, Costel Dochioiu, competiția s-a încheiat.

Toate aceste modificări au fost necesare în urma încetării delegării gestiunii serviciului, după ce societatea S C Parking SA, înfiinţată în anul 2017, a rămas fără obiectul activităţii, iar administrarea urmează să fie asigurată de noul serviciu creat în cadrul DDSP.

Pentru noua activitate, DDSP va mai avea încă 17 angajaţi, dintre care 9 sunt încasatori.

Cei mai mulţi din vechii angajaţi se vor regăsi şi în schema de personal a viitorului serviciu, în urma concursului organizat recent, a precizat directorul DDSP, Costel Dochioiu pentru adevarul.ro. Inclusiv social democratul Nicu Statache, cel care a deţinut funcţia de director la S C Parking SA, va coordona activitatea noului serviciu care administrează parcările de reşedinţă şi cu plată din oraş din cadrulm DDSP.

Astfel, Nicu Statache a câştigat concursul în faţa colegei sale de muncă și de partid, Camelia Georgiana Guguianu, fiica consilierului judeţean PSD Constantin Guguianu, fostă şefă a Serviciului Economic la Parking.

Săptămâna aceasta urmează să se finalizeze transferul activităţii structurii amintite, urmând să se ia o decizie şi în privinţa serviciului de ridicări şi blocări, care a rămas deocamdată la Societatea Parking.

În Focşani sunt peste 10.000 de locuri de parcare, din care 8.000 sunt parcări de reşedinţă. Tot în această lună este programat şi concursul pentru funcţia de director al DDSP Vrancea, instituţie aflată sub autoritatea Consiliului Local. Funcţia de director al DDSP Focșani este deţinută în prezent, cu titlu de interimar, de Costel Dochioiu, care a declarat pentru adevarul.ro.că mai are timp să se gândească până pe 12 ianuarie 2022, data limită când se depun dosarele de candidat, dacă va dori să conducă pe mai departe destinele serviciului public de interes local.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.