Local

Programul Rabla 2025 vine cu noutăți pentru vrâncenii interesați să-și schimbe autovehiculele

Ionel Sclavone
11 mar 2025 2578 vizualizări

Programul Rabla va avea noi reguli, din acest acest an, conform proiectului de ghid pus în dezbatere publică. Vrâncenii care doresc să-și caseze vechiul autovehicul și să-și achiziționeze altul, subvenționat de stat trebuie să se pună la curent cu noile cerințe și condiționalități.

Ghidul de finanțare pentru programul Rabla a fost pus în dezbatere publică pentru cei interesați de achiziția unui autovehicul nou. Urmează ca autoritățile să stabilească când va fi lansat oficial pentru ca posibilii beneficiari să se poată înscrie.

Ca o primă noutate, poate cea mai importantă, din acest an programul Rabla va avea o singură componentă. Decizia a fost luată de autorități în condițiile în care programul Rabla Clasic, de stimulare a înnoirii parcului auto national, și Programul Rabla Plus, privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente energetic, s-au încheiat în 2024. Drept urmare, va fi lansat un nou program, unic, valabil pentru perioada 2025-2030.

Noul ghid va conține prevederi privind sursa de finanţare şi durata de aplicare, sumele acordate la casare prin ecotichet, categoriile de persoane care pot primi finanțare şi criteriile de eligibilitate.

Conform noilor reguli, un solicitant, persoană fizică sau juridică, beneficiază, în cadrul unei sesiuni de înscriere, de un ecotichet pentru un autovehicul nou. Solicitantul trebuie să preda, în vederea casării, un alt vehicul uzat, autoturism, microbuz, autoutilitară sau autospecială uşoară.

În funcție de vehiculul care urmează să fi achiziționat, valoarea ecotichetului va fi de 7.000 de lei pentru achiziţia unei motociclete; 10.000 de lei pentru achiziţia unui autovehicul cu motor pe ardere internă sau hibrid; 13.000 de lei pentru autovehicul plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice; 25.500 lei pentru pentru o mașină electrică sau cu pilă de combustie cu hidrogen.

Ca o altă noutate, începând cu 2025, nu va mai fi subvenționată achiziția unor vehicule cu motorizare Diesel.

Procedura de înscriere în noul program Rabla va implica completarea unei cereri online, pe o platformă informatică gestionată de Administrația Fondului de Mediu. Aici vor fi încăcate toate documentele necesare înscrierii în program, inclusiv dovada casării mașinii.

Beneficiarii programului nu vor putea vinde autoturismul achiziționat cu bani de la stat cel puțin trei ani, timp în care se va face monitorizarea sau până la finalizarea perioadei de leasing financiar. În această perioadă, beneficiarul va fi obligat să menţină şi să întreţină autocolantul aplicat de producător, până la finalizarea perioadei de monitorizare a proiectului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.