Local

FOTO | Interviu cu cel mai titrat caricaturist din Vrancea, de renume mondial: Constantin Pavel

Ziarul de Vrancea publică astăzi al treilea interviu din seria celor realizate pentru cotidianul nostru de profesorii Elizia și Vasile Lefter, mai altfel, cu vrânceni aflați în țară. Interviurile sunt publicate sub genericul „Prin aproape, aproape. Ei sunt ai Vrancei și ai Țării!”. 

Născut în Botoşani şi „adoptat“ de Focşani, Constantin Pavel este unul dintre cei mai premiaţi caricaturişti români și exemplul clar de om care nu a dat greș urmându-și talentul încă din copilărie.

„Am crescut la ţară, aveam capre în curte de care aveau grijă fraţii, iar eu, în timpul cât ceilalţi transpirau cu munca la animale, pictam ore în şir caprele. Aveam o oarecare uşurinţă de a desena. Pe vremea aceea se purtau acele caiete-oracol, în care adolescenţii îşi scriau lucruri frumoase, iar sora mea apela la mine să-i înfrumuseţez caietul, cu tot felul de floricele“, se destăinuia Constantin Pavel despre începuturile sale în lumea artei în adevarul.ro, în urmă cu câțiva ani. Pasul spre caricatură l-a făcut în timpul liceului, când era mereu în competiţie cu un bun coleg şi prieten, acesta din urmă având curajul să trimită câteva caricaturi la ziarul local din Botoşani, desene care au fost publicate în presă.

„Eu mă consideram mai talentat decât colegul meu şi credeam că pot să fac caricaturi mai bune, aşa că m-am ambiţionat şi am trimis şi eu la ziarul «Clopotul» câteva schiţe care, bineînţeles, mi-au fost respinse. Acest lucru mi-a prins bine, a fost ca un duş rece, pentru că am muncit şi am rămas virusat pe viaţă, mai ales după anul 1970, când am debutat în revista «Urzica»“, mărturiseşte Constantin Pavel citat de adevarul.ro.

Lucrările sale au devenit în scurt timp extrem de apreciate, astfel că, la mijlocul anilor ’70, când botoşăneanul s-a transformat în vrâncean, prin mutarea definitivă la Focşani, Pavel colabora deja cu reviste de specialitate din ţară. După câteva concursuri internaţionale, unde s-a numărat printre premianţi, confirmarea deplină a muncii sale a venit în anul 1988, când a reuşit să câştige marele premiu al celui mai important concurs de caricatură din Japonia. Jurnaliştii din Japonia au venit până la Focşani atunci, pentru un interviu cu caricaturistul Constantin Pavel, asistaţi de oamenii Securităţii. După Revoluţia din 1989, drumul caricaturistului spre succes a continuat. 

Întrebarea nr. 1 a profesorului Vasile Lefter: Maestre, apelativul nu este unul de conjunctură. Chiar vi se cuvine. Cine sunteți și de unde veniți în Vrancea legendară? 

Răspunsul caricaturistului vrâncean Constantin Pavel: Sunt tare fudul că sunt un țăran din satul Bălușeni, judetul Botoșani. De altfel, consider ca apelativul „țăran” este superior celui de „maestru”. Sunt tare recunoscător locurilor in care am copilărit. Erau vremuri fericite, când nu existau calculatoare sau telefoane mobile. Satul era plin de copii. Treceam repede de la studiul buburuzelor și greierilor din iarba șanțurilor, la hârjoana de pe tăpșanul din fața casei. Memoria îmi este marcată de drumurile șerpuite si colbuite, de „tranzitul” căruțelor și al vacilor care se întorceau seara către domiciliile personale, de păduri, de gârlele unde ne scăldam și pescuiam și nu în ultimul rând de grădinile de unde furam tot felul de fructe sau struguri. Apoi nopțile când mă întorceam de la pescuit cu bunicul. Îmi amintesc umbrele noastre lăsate de lumina lunii, povestea lui despre un lup, întâlnit de el intr-o noapte exact pe cărare. Muream de teama ca nu cumva să văd că la umbrele noastre se adaugă și umbra lupului. Nu pot să uit nici zilele când eram trimis cu mâncare la ai mei, care erau la prășit pe un ogor. Urcam un drum pe un deal și în vârful pantei vedeam linia orizontului, unde cerul se unea cu pământul. Mergeam tiptil, în vârful degetelor, convins că voi putea pune mâna pe linia orizontului. Doar că spre dezamăgirea mea, când ajungeam în vârful dealului, aceasta se muta pe culmile altor dealuri. Vreau să spun că eram inteligent încă de mic. Toate astea au fost baterii care m-au incărcat pentru toată viața. N-am cum să-l uit pe Moș Vasile Fecioru. Seara, când sătenii se întorceau obosiți de la muncă, iși parcau căruțele în fața bufetului. Se așezau toți pe marginea unui șanț, cu câte un păhărel. Moș Vasile era un adevărat profesor de umor. De ăla țărănesc, dar sănătos. Avea știința de a glumi pe seama oricui, fără sa supere, sau să pățească ceva. Nu era ușor, pentru că bălușenenii erau iuți la mânie. După o astfel de terapie de râs, se urcau în căruțe, auzeai mânându-și caii sau plăvanii cu un... diii... Romica, sau diii, Florean și plecau mulțumiți acasă. Știu că toți cei care au copilărit la țară au astfel de amintiri, dar în lumea asta nu există un sat mai frumos ca Bălușenii. Pentru mine este un loc sfânt. Dar tot raiul ăsta rural a ținut până la șapte ani. Apoi taică-miu a părăsit satul, devenind proletar, prin angajarea la Uzinele Textile Moldova din Botoșani. Astfel am schimbat iarba pe care mergeam desculț cu asfaltul pe care pășeam, deja în calitate de băiat de oraș.

Întrebarea nr. 2 a profesorului Vasile Lefter: Nu cred că în Vrancea avem o peniță mai ascuțită ca a dumneavoastră. Vorbiți-ne de începuturile aventurii plastice.

Răspunsul caricaturistului vrâncean Constantin Pavel: Destinul meu de măzgălitor mi se trage de la o capră. La modestia ogrăzii noastre atâta ne permiteam. Era moda când fetele aveau niște caiete în care își notau amintiri, cugetări și catrene, însoțite de desene. Bineînțeles că și sora mea, Paulina, avea un astfel de album. I-am luat caietul tocmai când capra noastră păștea in fața casei, dar imi și poza precum un model de la Academia de Arte. Am desenat-o. Vreau să spun că sora-mea a țipat extaziată la tot clanul ogrăzii. „Ia uitați-va ce capră a desenat Costică!”  Este drept că nimeni nu mi-a zis „maestru”, dar au fost așa de impresionați, încât de atunci am luat virusul desenatului și nu m-am vindecat nici astăzi.

Întrebarea nr. 3 a profesorului Vasile Lefter: Care credeți că este momentul prevestitor al unei afirmări în lumea artiștilor plastici de mare succes?

Răspunsul caricaturistului vrâncean Constantin Pavel: Se impune să spun câteva lucruri despre mine și caricatură. Încă de pe la opt ani rupeam o grămadă de teniși chinezești, la fotbal. Prin clasa X-a, colegul meu de bancă, Dorin Verniceanu, m-a invitat la el acasă. Atunci am văzut prima oară că pe lume există caricaturi, colegul meu având mai multe reviste „Urzica”. Într-o zi Dorin a venit în clasă cu un număr al ziarului “CLOPOTUL”, în care îi apăruse un grupaj de 4 caricaturi. Desena destul de bine și avea umor. Eu care știam să desenez capre și mai frecventasem și cercul de pictură de la Casa Pionierilor din Botoșani, mi-am zis că îmi va fi floare la ureche să îmi apară și mie desene în ziar. M-am infățișat la redactorul ziarului cu niște desene. Doar că nu au fost publicate. Am compensat mai târziu acest eșec. Am publicat vreo 15 ani în ziarul “Clopotul” pe vremea când secretar de redacție era domnul Victor Maftei. Prin clasa a XI-a am debutat și eu, dar și Dorin în revista “Urzica”. Doar eu am continuat să desenez caricaturi. Dacă ar fi continuat și Dorin, cu siguranță că ar fi făcut performanță în caricatură.

Întrebarea nr. 4 a profesorului Vasile Lefter: Familia a intuit ascensiunea fulminantă în domeniul caricaturii?

Răspunsul caricaturistului vrâncean Constantin Pavel: Când mi-a apărut primul desen în „Urzica” am fugit la taică-miu, cu revista în dinți, să mă laud. Nu pot spune că nu l-am impresionat, dovadă că imediat mi-a dat misiunea să-i cumpăr țigări. Momentul lui de fuduleală maximă, când a apreciat altfel „artistul” de pe lângă casa lui, a fost atunci când în cutia noastră poștală, ruginită, am primit un plic cu un cec de 1000 de dolari. Luasem un premiu 1 in Montreal. A făcut cinste la tot cartierul.

Întrebarea nr. 5 a profesorului Vasile Lefter: Orice desen cu tentă caricaturală presupune o temă. Imaginea cu notă satirică este rodul trăirilor în lumea ficțiunii sau este rezultatul unei inspirații de moment?

Răspunsul caricaturistului vrâncean Constantin Pavel: Există idei care vin ca și cum ți-ar cădea fisa. Acest lucru se întâmplă, dar destul de rar. Nu pot spune că o caricatură se elaborează după o rețetă. Dar o schemă de gândire există totuși. În contextul unei teme se caută doi termeni, care se află in extreme cât mai îndepărtate ca sens și compatibilitate. Între acești termeni se caută o relație comică, surprinzătoare. Se mizează pe faptul că percepția acestei relații se întâmplă într-un moment când creierul este prins „pe picior greșit”. Este necesar un mic timp până când se descifrează relația. Atunci, privitorul fie că râde, fie că are plăcerea unei revelații spirituale, dacă este o idee mai profundă. Există idei obișnuite și idei mari. Pentru a se ajunge la o idee mare, ne putem plimba cu ea în cap și o săptămână. Apelăm la intersecții cu sensibilitatea poeziei, un pic o facem și pe filozofii, zăbovim mult până găsim cea mai bună punere în pagină, de dragul compoziției, căutăm cel mai bun unghi de unde privim personajele, etc.

Întrebarea nr. 6 a profesorului Vasile Lefter: Vă amintiți de prima caricatură de succes? Postați-o aici!

Răspunsul caricaturistului vrâncean Constantin Pavel: Tocmai v-am zis despre primul premiu internațional, primit în Montreal. Acesta este desenul... 

Întrebarea nr. 7 a profesorului Vasile Lefter: Care este expoziția de debut prin care ați devenit un nume în lumea artiștilor de profil?

Răspunsul caricaturistului vrâncean Constantin Pavel: Mult timp am făcut caricaturi fără să întâlnesc caricaturiști mari ai vremii. Îmi amintesc prima oară când am bătut la ușa revistei “Urzica” îmi transpirau tălpile în pantofi, de emoție. Existau atunci nume mari în caricatura românească: Matty Aslan, Nell Cobar, Cik Damadian, Eugen Taru, Albert Poch, etc. Se organizau în București expoziții republicane anuale de caricatură. Atunci a fost o surpriză extraordinară pentru mine când o lucrare mi-a fost acceptată în expoziție, alături de aceste nume. M-am simțit acceptat în familia caricaturiștilor.

Întrebarea nr. 8 a profesorului Vasile Lefter: Domnule Constantin Pavel, credeți că prin caricatură putem face ca lumea să fie mai bună? 

Răspunsul caricaturistului vrâncean Constantin Pavel: Desigur. în primul rând că zâmbetul este un mare dar făcut oamenilor. Apoi mesajele unor caricaturi, cu o mare încărcătură spirituală, au un rol de tămăduire socială, dar și educativ. În Koreea de Sud și în Kyoto există facultăți în care caricatura este o disciplină în sine. S-a luat în considerare faptul că o caricatură are un grad mare de concizie și că poate transmite mesaje informative și în alte discipline școlare. Mai ușor decât mesajele trimise cu ajutorul a multor pagini. Același lucru se întâmplă și în caricatura de presă. O caricatură bine făcută are același impact asupra cititorului, ca o transmitere a unui mesaj,  precum un editorial scris pe o întreagă pagină.

Întrebarea nr. 9 a profesorului Vasile Lefter: Știu că sunteți un nume în lumea caricaturii la nivel mondial. Vă rog să renunțați la modestia care vă caracterizează și enumerați o parte din premiile obținute în țară și peste hotare.

Răspunsul caricaturistului vrâncean Constantin Pavel: Lăudăroșenia este întotdeauna antipatică. Dar vă atașez un CV al activității mele. Îl am deja pregătit pentru că la multe competiții de gen, când participi, îți cer pe lângă desene și CV-ul.

CV - Constantin Pavel  Am făcut vreo 10 filme de animație. Am ilustrat mai multe cărți. Am participat la multe expoziții internaționale de caricatură. Mi s-a întâmplat să primesc și premii (ca o compensare a faptului că în timpul școlii nu prea primeam):

• Tokyo- Premiul Hidezo Kondo;

• Tokyo- Premiul special –Tokyo;

• 5 premii Excelență -Kyoto;

• Premiul Primariei Ohotsk din Kyoto (Japonia);

• Montreal- Premiul I / benzi desenate;

• Vercelly- Premiul I;

• Shanghay-premiul I;

• Woffsburg (Austria) - Marele Premiu;

• Sintra (Portugalia - Premiul I;

• Barcelona - Premiul I -Barakaldo (Spania) - First Pize;

• Skopje (Macedonia)- Premiul I;

• Vianden (Luxemburg)- Premiul I;

• Seul- Koreea - Marele Premiu (de două ori);

• Lubben (Germania) Premiul I;

• Marele Premiu -Braila – (de două ori );

• Am luat premiul 2 și 3 Knokke Heist,- Belgia;

• 2 și 3 la premiul Piracicaba,(Brazilia);

• premiul III Rodos (Grecia);

• Terasino (Brazilia) - Premiul I;
• Mai multe premii 1 și mari premii la Concursurile naționale și internaționale de caricatură din țară (Brăila, Costinești, Vaslui, Timișoara, Slatina, Suceava, Focșani, etc.),

• Am colaborat mulți ani, având rubrici zilnice de caricatură în ziare și reviste din țară: ziarele  „CLOPOTUL” din Botoșani, "AZI", "COTIDIANUL", "BURSA", "ZIARUL FINANCIAR", "ADEVARUL", "ZIARUL DE VRANCEA", precum si cu revistele " PROTV MAGAZIN" "ASPIRINA SĂRACULUI", "PLAY CU BOI", "MAGAZIN", etc.

Întrebarea nr. 10 a profesorului Vasile Lefter: Alegeți o caricatură care v-a adus glorie și bani. Redați-o aici!  

Răspunsul caricaturistului vrâncean Constantin Pavel: Am luat un premiu 1 la Concursul Internațional de Caricatură de Presă la Sintra, Portugalia cu o caricatură publicată pe 9 decembrie 2011 în cotidianul Ziarul de Vrancea. Premiul a fost de 5000 euro. Aceasta ar fi caricatura:

Întrebarea nr.11 a profesorului Vasile Lefter: Cum vă susține familia în demersul dumneavoastră artistic?

Răspunsul caricaturistului vrâncean Constantin Pavel: Bine. Adică atunci când nu spăl vasele, când nu tai ceapă și alte legume la bucătărie, când nu dau cu mopul și mătura sau aspiratorul, când nu merg la cumpărături, când nu întind rufele pe sârmă... soția îmi lasă timp și pentru desenat.

Întrebarea nr. 12 a profesorului Vasile Lefter: Cum vedeți viitorul acestui gen plastic într-o lume complicată, în care banul este punctul terminus al vieții? 

Răspunsul caricaturistului vrâncean Constantin Pavel: Viitorul caricaturii nu sună bine nici la noi în țară, nici în lume. Cel mai mult suferă caricatura de presă. Aproape că a dispărut presa tipărită. Foarte mulți caricaturiști care aveau contracte de colaborare au rămas fără obiectul muncii. În această situație mă aflu și eu. Vreo 15 ani am colaborat cu contracte de colaborare cu ziare importante din București. Acum îmi mai apar, sporadic, desene în presa internațională. Am mai avut propuneri de colaborare din partea unor publicații de la noi. Dar fără ca munca mea să fie plătită. Afurisitul ăsta de creier s-a pârșivit. Și ăsta refuză să gândească fără bani. Nici nu cred că lucrurile își vor reveni vreodată, în presă. Avem norocul că în lume, pe toate continentele, există multe expoziții de caricatură. Este bine pentru că ne ține mintea în priză. Altfel ar da rugina peste noi.

Întrebarea nr. 13 a profesorului Vasile Lefter: Ce întrebare ați fi dorit să vi se mai adreseze? Puneți-vă singur această întrebare și lăsați cititorii să răspundă.

Răspunsul caricaturistului vrâncean Constantin Pavel: În utimul timp curge peste noi un fel de smoală neagră a răului. Viața ne este cotropită, pur și simplu, de crize economice, de amenințarea că de Crăciun vom tăia gândaci și greieri puși la îngrășat, de prețul carburanților și a facturilor, de nebunia lui Putin, etc. Știe cineva când ne va fi mai bine și vom putea zâmbi din nou?

Prof. Vasile Lefter: Nu m-aș supăra, dacă m-ați prinde într-o caricatură!

Răspunsul caricaturistului vrâncean Constantin Pavel:

Prof.  Vasile Lefter: Oferiți un set de fotografii și diplome care să vă reprezinte.

Răspunsul caricaturistului vrâncean Constantin Pavel: (Trofee, diplome, imaginea de la decernarea premiilor din Sintra (Portugalia) și cea din China în care am făcut parte din juriu).

Vasile Lefter, membru UZPR 

Citiți și vizionați și:Mare premiu internaţional pentru o caricatură publicată de Ziarul de Vrancea 

VIDEO | Expoziție de caricatură-Constantin Pavel  

 

VIDEO | Interviu la Atlas TV Focșani-Constantin Pavel

              

 

---