Local

Primarul Misăilă s-a întâlnit cu directorii unităților școlare care vor fi reabilitate

Ziarul de Vrancea
11 dec 2022 929 vizualizări

Primarul Cristi Valentin Misăilă a invitat vineri, 9 decembrie 2022, directorii tuturor unităților de învățământ din oraș la o întâlnire de lucru, care a avul loc în sala de ședințe din cadrul Primăriei Municipiul Focșani.

Discuțiile purtate în cadrul acestei întruniri, la care a participat și inspectorul general școlar, doamna Gabriela Daniela Marchitan, au vizat variantele de relocare a elevilor și cadrelor didactice din instituțiile școlare focșănene care vor intra în reabilitare în anul 2023.

Pentru început, s-a solicitat o situație a locurilor disponibile în celelalte unități școlare deja reabilitate sau care vor intra după această etapă în procesul de modernizare.

După analizarea situației generale, s-a hotărât de comun acord ca în perioada următoare să se stabilească câte o întâlnire cu fiecare unitate de învățământ în parte, astfel încât să se identifice cele mai bune soluții pentru elevii și profesorii de acolo.

    În încheiere, Primarul Cristi Valentin Misăilă le-a transmis tuturor elevilor și cadrelor didactice invitația de a veni cu colindul în perioada premergătoare Sărbătorii Crăciunului la Primăria Muncipiului Focșani.


Biroul de Presă al Municipiului Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.