Local

Primarul Misăilă îi pedepsește pe aleșii din opoziție și convoacă o nouă ședință extraordinară la prima oră a dimineții de marți

Alexandra TĂTARU
17 nov 2017 1084 vizualizări

Primarul Municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă, a convocat în ședință extraordinară membrii Consiliului Local Focșani pentru marți, 21 noiembrie 2017, de la ora 7.30. Ținând cont că edilul a mai avut o tentativă de a convoca o ședință extraordinară, la ora 6 dimineață, pentru a-i ”pedepsi” pe liberali că nu au votat anumite proiecte, dar a revenit asupra deciziei, se pare că, de data aceasta, s-a ținut de cuvânt. Cel mai probabil pe fondul faptului că, la recenta ședință extraordinară, aleșii liberali și consilierul Costel Bârsan au boicotat ședința din motivul că edilul Misăilă exagerează cu aceste convocări.

Deși au promis că nu vor mai fi prezenți la ședințele extraordinare convocate de primarul Misăilă, pentru că, au declarat opozanții pe scările Primăriei săptămâna trecută, problemele puse pe ordinea de zi nu sunt deloc urgente și pot fi amânate pentru ședințele ordinare, rămâne de văzut dacă se va întruni majoritatea aleșilor, marți dimineață. Unele surse spun că edilul șef ar fi zis că ”pentru cei fără ocupație, nu ar fi o problemă să vină la ședință așa de dimineață”, de aia ar fi convocat aleșii așa de dimineață. Pe ordinea de zi sunt propuse patru proiecte de hotărâri, din care două inițiate de primar, unul de viceprimarul Iorga și un altul de un grup mixt de consilieri, proiectul din urmă nefiind aprobat în ședința trecută datorită absenței unor inițiatori din grupul liberal. În ședința de marți se vor propune spre aprobare alocarea sumei de 1,80 mii lei din bugetul local al Municipiului Focșani pe anul 2017 pentru participarea elevului Ancuța Robert Ionuț, la Concursul Internațional de Chitară Clasică "Alhambra para Jovenes" ce va avea loc în Spania în perioada 23-26 noiembrie 2017; aprobarea punerii la dispoziția proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Focșani pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterea eficienței energetice - Etapa a II-a" a terenului pentru efectuarea noilor investiții aferente acestuia; aprobarea de priorități pentru repartizarea locuințelor sociale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului local nr. 277/2017 privind stabilirea criteriilor în baza cărora se repartizează locuințe sociale, precum și actele necesare pentru depunerea dosarului de locuință socială; aprobarea clasificării unității locative situată în bdul. Unirii nr. 24, bl. B1, ap. 41 ce aparține domeniului privat al municipiului Focșani în locuință de serviciu. Ținând cont că va fi doar marți, dar nu e data de 13, ci de 21 noiembrie, poate va fi o ședință reușită, mai ales că evacuarea unor persoane ”pitorești” din locuințele sociale, pentru a se putea face repartizarea altor persoane de bună credință în acele apartamente, nu se mai poate face, potrivit legii, în perioada 1 decembrie - 15 martie, chestiune care face obiectul unei hotărâri pe ordinea de zi. (A.T.)

 

Citiți și:Primarul Misăilă vrea să facă marți 21.11.2017,dimineață gimnastica de înviorare cu consilierii locali focșăneni


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.