Local

Biroul de Presă al Municipiului Focșani: Primarul Misăilă invită cetățenii să se implice în campania „Focșani-Oraș Curat!”

Ziarul de Vrancea
16 nov 2022 875 vizualizări

Marți, 15 noiembrie 2022, a avut loc, în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Focșani, lansarea proiectului ”Focșani-Oraș Curat!”, o campanie desfășurată de compania Salubrizare și Servicii Publice Focșani SA (fosta CUP Salubritate SA) în colaborare cu ECOTIC, care se va derula în două perioade importante.

”Această campanie se adresează cetățenilor, din dorința de a le insufla o atitudine responsabilă față de mediu prin predarea acestor echipamente către punctele autorizate. Colectarea nu se face doar în cadrul campaniei, ci se va desfășura pe o perioadă nedeterminată, în care partenerul ECOTIC asigură sprijinul în colaborare cu Salubrizare și Servicii Publice Focșani S.A. și Primăria Municipiului Focșani. Până la acest moment nu a mai existat o astfel de campanie la noi în oraș și sperăm să mobilizăm focșănenii, deoarece trebuie să înțelegem că doar împreună putem menține un mediu curat și sănătos!” a declarat Primarul Cristi Valentin Misăilă.

Astfel, în perioada 21-26 noiembrie 2022 persoanele fizice urmează să aducă la sediul societății Salubrizare și Servicii Publice Focșani SA (CUP Salubritate SA) din str. Horea, Cloșca și Crișan nr. 5, Focșani deșeuri electrice, electronice și electrocasnice (DEEE), 24/24h.

Mai mult de atât, pentru un minim de 15 kg de deșeuri electrice, electronice și electrocasnice, cetățenii care se vor implica responsabil în acest demers, vor primi ca premiu becuri LED, în limita stocului disponibil.

În perioada mai sus amintită se pot face, totodată, programări pentru cea de-a doua etapă a campaniei, care se va desfășura între 23-24 noiembrie 2022.

Aceasta presupune colectarea de către echipele specializate din cadrul societății Salubrizare și Servicii Publice Focșani SA a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice voluminoase (TV cu diagonală mare, frigidere, mașini de spălat etc.), în intervalul orar 8.00-16.00.

Programările se fac la nr. de telefon 0237/621.338 sau pe adresa de mail salubrizarefocani@yahoo.com .  

Detalii cu privire la desfășurarea campaniei, precum și regulamentul ”Focșani-Oraș Curat!” sunt disponibile pe www.ecotic.ro .


Biroul de Presă al Municipiului Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.