Local

Primarul Misăilă anunță că a semnat certificatul de urbanism care va folosi la construirea Spitalului Județean de Urgență Focșani

Ziarul de Vrancea
17 feb 2021 1819 vizualizări

Marți, 16 februarie 2021, am semnat Certificatul de Urbanism Nr. 173 pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru introducerea în intravilan și reglementarea urbanistică și Studiul de Fezabilitate (SF) în vederea construirii Spitalului Județean de Urgență Focșani, în partea de sud a orașului.

Focșănenii și toți vrâncenii trebuie să știe însă că documentația solicitată de Consiliul Judetean Vrancea NU ar fi fost necesară dacă aleșii locali USR-PNL nu ar fi blocat finalizarea Planului Urbanistic General (PUG), elaborat de Primăria Municipiului Focșani, întrucât acesta prevede și atragerea în intravilan a terenului pe care urmează să se ridice viitorul spital de urgență, teren aflat acum în extravilanul Municipiului Focșani.

Practic, stadiul în care se afla PUG-ul până să fie respins de două ori de către consilierii locali USR-PNL ar fi permis finalizarea acestuia în septembrie 2021. În acest moment însă, termenul de finalizare este incert.    

În aceste condiții, Consiliul Județean Vrancea a fost obligat să treacă la întocmirea documentației pentru PUZ și SF, care va dura cel puțin 7-8 luni de zile, fără a mai lua în calcul și costurile aferente, estimate de specialiști la aproximativ un miliard de lei vechi.

Și pentru ce toate acestea?! Pentru că interesele personale ale consilierilor locali USR-PNL sunt mai importante chiar și decât sănătatea cetățenilor în slujba cărora mă aflu eu, Primar Cristi Valentin Misăilă, dar și Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.

  Primar

Cristi Valentin Misăilă

Text informații + foto:Primăria Municipiului Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.