Local

Primarul Focșaniului, la Europa FM: „Dacă apare un singur caz de coronavirus, eu închid orașul!”

Ziarul de Vrancea
26 feb 2020 8198 vizualizări

Declarația a fost făcută de Cristi Valentin Misăilă primarul Focșaniului astăzi marți 25 februarie 2020 la postul de radio Europa FM. Aceasta pare cel puțin curioasă în contextul în care nu-i foarte clar dacă în legislația actuală în vigoare există prevederi care să-i permită unui primar de municipiu precum Cristi Valentin Misăilă ”să închidă orașul!” atunci când consideră el că-i potrivit să facă acest lucru. Redăm în continuare integral declarația lui Misăilă. 

”În situația în care apare o singură persoană în municipiul Focșani, infestată, eu închid orașul! Deci iau cele mai drastice măsuri. Eu vreau să protejez cetățenii. Indiferent de ce se spune la nivel național eu vreau să-mi protejez cetățenii pentru că nu este posibil să fim indiferenți la asemenea situații”, a declarat primarul Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă la radio Europa FM.

Reamintim că în cursul zilei de luni, 24 februarie 2020, Primăria Focşani nu a fost de acord să pună la dispoziţie la solicitarea Prefecturii Vrancea, hotelul Colegiului Economic ca spaţiu de carantină.

Misăilă a precizat într-o conferință de presă luni 24 februarie 2020, conform adevarul.ro că solicitarea Instituţiei Prefectului este riscantă şi speră să găsească un alt spaţiu pentru această activitate.

“Ne-au solicitat un spaţiu să asigurăm carantina pentru persoane suspecte care nu prezintă semne de boala. Nu suntem de acord să punem la dispoziţie un spaţiu în centrul comunităţii şi care este unitate de învăţământ. În cel mai scurt timp vom găsi şi un spaţiu”, a precizat primarul Cristi Misăilă.

Potrivit spuselor prefectului Gheorghiță Berbece, decizia este curioasă și nu se justifică într-o asemenea situație în care este nevoie de solidaritate.

„Având în vedere numărul mare a celor plecați în Italia, ne-am gândit că este posibil să ne confruntăm cu situația în care vom avea nevoie de mai multe spații de cazare pentru persoanele aflate în carantină. Este posibil ca mulți vrânceni, din zonele de risc, să decidă să se întoarcă acasă, pentru a evita o infecție cu coronavirusul. Am propus ca aceștia oameni să fie adăpostiți pe perioada celor două săptămâni de carantină în hotelul colegiului «Mihail Kogălniceanu», o locație dotată cu toate cele necesare, acces la programe televizate, la internet, condiții de cazare decente… Din păcate n-am găsit înțelegere la primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă și nici la cei din conducerea colegiului. Astfel că ne-am orientat spre un alt spațiu, pe care ni l-a pus la dispoziție Crucea Roșie”, a declarat prefectul Gheoghiță Berbece.

Citiți și :Primarul din Focșani: „Dacă apare un singur caz de coronavirus, eu închid orașul” (AUDIO) ;

Primarul Focșaniului, într-o nouă dispută cu prefectul de Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.