Local

Primarul Focșaniului: Lămuriri publice în legătură cu declarațiile pentru taxa specială de salubritate

Ziarul de Vrancea
18 mar 2019 2720 vizualizări

Acestea apar într-o postare pe contul de facebook al primarului Cristi Valentin Misăilă

Consiliul Local al Municipiului Focșani a adoptat în 2016 HCL nr. 86 care reglementa instituirea taxei de salubritate pentru persoanele care nu au contract cu o firmă de colectare a gunoiului, dar beneficiază de aceste servicii. În 2018, în urma unui control efectuat de către Curtea de Conturi, s-a constatat faptul că în Focșani există doar 49.000 de abonați la SC CUP Salubritate SA, în timp ce Evidența Populației indica un număr de peste 93.000 de focșăneni.

Din păcate însă, din cauza managementului defectuos al SC CUP SALUBRITATE, nu a fost luată nicio măsură, tolerându-se în continuare această anomalie în care unii plătesc și pentru gunoiul altora. Pentru a-i depista pe cei care produc gunoi dar nu plătesc, am solicitat să ne fie pusă la dispoziție baza de date cu abonații actuali ai acestei societăți. Moment în care ne-am dat seama că SC CUP Salubritate nu deține informații complete (nume, prenume, adresă și CNP) astfel încât să se știe clar cine are și cine nu are abonament. Astfel am fost nevoiți să identificăm noi persoanele neabonate, dar aceasta o putem face doar cu ajutorul dumneavoastră, al celor care, în mod civilizat, plătiți lunar gunoiul!

Tocmai din această cauză, la sfârșitul anului trecut, s-a adoptat HCL 510/2018 prin care s-a stabilit că Serviciul impozite și taxe din cadrul Primăriei Municipiului Focșani va emite decizie de impunere din oficiu pentru persoanele fizice sau juridice care nu fac dovada deținerii unui contract de salubrizare încheiat cu un operator autorizat. Pentru a face această dovadă, vă rugăm să depuneți la registratura Primăriei sau să trimiteți la adresa de e-mail primarie@focsani.info declarația pe proprie răspundere însoțită de UNUL dintre următoarele acte:

- copia după contractul încheiat cu SC CUP Salubritate

SAU

- factura emisă de SC CUP Salubritate în luna precedentă

SAU

- adeverință eliberată de asociația de proprietari.

Oricare dintre aceste documente este suficient, nu trebuie depuse toate trei!

Sunt conștient de deranjul provocat focșănenilor și pentru aceasta ne cerem scuze, mulțumindu-le în același timp pentru înțelegere.

Totodată însă anunț în mod public faptul că voi urmări atent situația și voi lua toate măsurile astfel încât focșănenii să primească servicii de salubritate moderne și eficiente!

Citiți și vizionați și replica jurnalistului Borcea Stefan după apariția postării ”Lămuriri publice în legătură cu declarațiile pentru taxa specială de salubritate” pe contul de facebook  Cristi Valentin Misăilă

Domnule primar, găsiți o altă soluție, simplificată, în acest demers de identificare a celor care se sustrag de la plata obligațiilor. Din moment ce aveți deja o bază de date cu cei 49.000 de abonați, nu trebuie decât să-i scoateți pe aceștia din ecuație și să vă îndreptați atenția spre diferența. Altfel, puneți inutil oamenii de bună credință pe drumuri, pentru a vă livra aceleași date pe care le are și CUP Salubritate. Sper că vă mai aduceți aminte ce ați promis la dezbaterea publică din luna decembrie. Eu nu am uitat. Succes!

De urmărit VIDEO 

Citiți și:Hotărârea CL Foșani din 2018 de instituire a taxei speciale de salubrizare contrazice regulamentul din 2016


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.