Local

Ciudățeniile campaniei electorale în pandemie: primarul Focșaniului nu mai comunică decât prin scrisori dechise cu prefectul de Vrancea

Ziarul de Vrancea
7 apr 2020 2031 vizualizări

Luni, primarul Focșaniului a făcut publică o nouă scrisoare deschisă, adresată prefectului de Vrancea. Și de această dată, cu pronunțate accente electorale, scrisoarea deschisă constituie o nouă dovadă a ofensivei de imagine pe care nu ezită să o practice primarul Misăilă, chiar și în plină pandemie.

În cea mai recentă comunicare cu Gheorghiță Berbece, edilul Focșanilui se autodescrie ca singurul apărător al medicilor și asistentelor de la Spitalul Județean Focșani, în timp ce prefectului de Vrancea, Misăilă îi atribuie doar roul de apărător al intereselor „votanților PNL de afară”, cărora ar vrea să le „asigure cazare în hoteluri de 3* și 4*”.

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ PREFECTULUI JUDEȚULUI VRANCEA

Domnule Prefect Berbece Gheorghiță,

Prin adresa nr. 4624/6.04.2020, ne solicitați să preluăm „deîndată” contractele de cazare pentru centrele de carantină de pe raza Focșaniului, recunoscând astfel că nu aveți competența necesară gestionării acestei situații. Mai mult decat atât, dovediți și faptul că nici măcar NU cunoașteți prevederile legale, întrucât Hotărârea de Guvern nr 269/2.04.2020, publicată în Monitorul Oficial din data de 3.04.2020, spune cât se poate de clar că „pentru decontarea cheltuielilor de carantină suportate direct de către direcțiile de sănătate publică pentru asigurarea carantinei AFLATE ÎN DERULARE, ordonatorul principal de credite aprobă modificări în structura bugetului Ministerului Sănătății”.

Cu alte cuvinte, este OBLIGAȚIA dumneavoastră de a gestiona și în continuare contractele pe care le-ați încheiat, în condițiile în care vă reamintesc faptul că ați luat aceste decizii fără consultarea municipalității. Dacă pe dumneavoastră vă interesează doar votanții PNL de afară, cărora vreți să le asigurați cazare în hoteluri de 3* și 4 *, Primăria Municipiului Focșani dorește să asigure cazare pentru cadrele medicale, care luptă zi și noapte cu această pandemie, meritând din plin respectul și aprecierea noastră.

De altfel, prin adresa nr. 6184/6.04.2020 din partea Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon ” Focsani și adresa nr. 1816/6.04.2020 din partea Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, suntem informați că este nevoie de 130 de camere pentru ca medicii și asistentele să își poată face meseria în continuare fără a exista riscul infestării famiilor lor. Am demarat procedurile de identificare a unităților de cazare pentru acești EROI și sunt în asentimentul focșănenilor când spun că trebuie să asigurăm cazare, mâncare și transport pentru cadrele medicale care în aceste zile luptă pentru sănătatea noastră.

În altă ordine de idei, vă reamintesc apelul făcut chiar de către Președintele Iohannis, care a cerut românilor din diaspora să nu vină acasă de sărbători. Oamenii trebuie să știe că cei care vor să vină în țară pentru Sfintele Sărbători Pascale, NU vor petrece cu familia și prietenii, pentru ca trebuie să stea 14 zile în CARANTINĂ, departe de toți cei dragi! Inclusiv cei care intră în România începând de ASTĂZI !

Spuneți clar acest lucru, domnule Prefect, nu vă ascundeți după funcție! Oamenii trebuie să știe! Așa cum au dreptul să cunoască ce se întâmplă în orașul sau județul lor, legat în primul rând de numărul REAL al cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19.

De asemenea, vă solicităm să adoptați în regim de urgență în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență o hotărâre prin care să impuneți ca în toate spațiile publice, în toate instituțiile și în toate spațiile comerciale să fie OBLIGATORIE purtarea unei măști medicale de protectie sau în lipsa acesteia a unei eșarfe, a unui fular etc. Probabil că trebuie să cereți voie...

Și aveți curajul să recunoașteți public faptul că Guvernul PNL, care v-a numit în funcție, NU a permis administrațiilor locale să facă achiziții directe de materiale medicale de protecție și dezinfectanți, iar procedurile actuale sunt greoaie și durează foarte mult. Acesta este motivul REAL pentru care nu putem să împărțim cetățenilor măști, mănuși și dezinfectanți, așa cum consider ca ar fi fost normal să facem! În aceste condiții, așteptăm să dați dovadă de bărbăție și să solicitați public și în scris Guvernului Orban să furnizeze materialele necesare populației pentru combaterea răspândirii noului Coronavirus.

Cu respect,

Primar

Cristi Valentin Misăilă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.