Local

Primarul din Odobești se pregătește de alegeri - Nicolaș cumpără pachete de alimente pe care să le împartă nevoiașilor

Ionel Sclavone
15 mai 2020 3311 vizualizări
Primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaş
Primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaş

Deși Guvernul Orban nu a fixat încă data alegerilor locale, iar campania electorală este încă departe, primarul orașului Odobești, Daniel Nicolaș, se pregătește din timp. Asigurându-se că oamenii nu-l vor uita când va veni momentul să pună ștampila.

Primăria Odobești tocmai a cheltuit peste 6.000 de euro ca să cumpere pachete cu alimente și produse de igienă destinate persoanelor nevoiașe. Primăria Odobești a cumpărat 430 de pachete cu produse de igienă și 430 de pachete cu alimente care să fie oferite sub formă de sprijin material unui număr de tot atâtea peraoane nevoiașe.

Povestea seamănă cu o acțiune de mituire a alegătorilor, cu atât mai mult cu cât Uniunea Europeană oferă asemenea ajutoare, persoanelor aflate în dificultate, printr-un program finanțat din fonduri europene.

Cum primarul Daniel Nicolaș nu poate folosi ajutoarele europene ca să-și facă imagine electorală, a apărut hotărârea Consiliului Local nr 32 care a fost adoptată cu o lună în urmă, în ședința din 8 aprilie 2020. Actul normativ i-a permis primarului să cumpere alimente și produse de igienă cu bani din bugetul local și să le împartă persoanelor aflate în nevoie.  

În ultimii ani, Daniel Nicolaș s-a confruntat cu mai multe probleme de familie care i-au afectat imaginea destul de tare. Fiica sa a fost acuzată că a bătut o altă tânără, în parcarea mall-ului din Focșani și a fost cercetată de poliție. Mai mult, în urmă cu doi ani, aceasta a fost prinsă de polițiștii din București sub influența a două substanțe interzise. Ea a fost oprită în timp ce circula cu autoturismul, cu o viteză de 87 de kilonmetri la oră, pe un traseu în limita de viteză era de 50 km/oră. Fiicei primarului i-a fost întocmit un dosar penal.

Pe de altă parte, nici soția acestuia, Daniela, șefa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului nu stă foarte bine la acest capitol din cauza modului deficitar în care a gestionat problemele legate de răspândirea noului coronavirus. Nu mai puțin de 40 de persoane, rezidenți și salariați ai unui cămin de bătrâni din Odobești au fost depistați pozitiv la testarea pentru Covid-19. De altfel, unul dintre aceștia a și decedat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.