Local

Primarul de la Mărășești, Valerică Chitic, judecat pentru conflict de interese

Ziarul de Vrancea
12 iun 2017 1165 vizualizări

Dosarul, soluționat de procurorii gălățeni, a ajuns pe rolul Judecătoriei Panciu

Primarul PSD de la Mărășești, Valerică Chitic, are probleme cu legea. Acesta a fost trimis în judecată, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, sub aspectul comiterii infracțiunii de conflict de interese în formă continuată.

Învinuirea care i se aduce lui Chitic, având ca obiect art. 253 ind. 1 din Codul Penal, spune următorul lucru: "Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă".


Cauza urmează a fi judecată în faza de fond  de instanța de la Panciu. Edilul a dat presei un comunicat de presă prin care și-a precizat poziția. ”În urma informațiilor apărute în mass-media, vreau să fac următoarele precizări cu privire la trimiterea mea în judecată pentru acuzația de conflict de interese. Menționez că în perioada 2008-2012, când am fost viceprimar al orașului Mărășești, firma familiei mele a furnizat mâncare în secțiile de votare, în zilele când au avut loc alegeri, în intervalul celor 4 ani. Firma nu a avut încheiat vreun contract cu Primăria Mărășești și a lucrat în baza unei înțelegeri cu primarul de atunci. Facturile au fost de aproximativ 22.000 de lei, din care profitul firmei a fost de 3500 de lei, pentru toți cei 4 ani. Nimeni nu a ridicat atunci problema unui posibil conflict de interese. Mai mult decât atât, am restituit la bugetul Primăriei Mărășești întreaga suma, de 22.000 lei, atunci când s-a ridicat această problemă. Faptul că eu am înapoiat toți banii arată buna mea credință și demonstrează că nu am intenționat niciodată să fraudez în vreun fel sau altul instituția la care lucram. A fost o neglijență din partea mea să nu fiu atent la legislația în vigoare, dar repet că nu am avut niciodată intenția de a-mi însuși din banii publici. Dovada clară este faptul că eu am ales să plătesc integral sumele încasate de firma familiei pentru niște servicii care au fost prestate și au presupus costuri, pe care tot firma le-a suportat. De asemenea, aș vrea să mai menționez faptul că pe acest subiect eu am dat o singură declarație la Poliția Focșani, la începutul anului 2015. Vreau să vă asigur de buna mea credință și am încredere că instanța îmi va da dreptate”, se arată în comunicatul de presă al primarului. (Z. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.