Local

Iulian Dumitru (PSD), primarul comunei Slobozia Bradului, cercetat pentru mită electorală

Ziarul de Vrancea
7 nov 2019 2289 vizualizări

Reamintim că într-o postare live pe contul său de Facebook, activată miercuri, 6 noiembrie 2019, primarul social democrat al comunei Slobozia Bradului, Iulian Dumitru, aflat în ceea ce arată ca un şantier, le promitea sătenilor locuri de casă dacă vor vota cu PSD:

„Astea-s aici 150 de locuri de case. Vom face drumuri, vom face podeţe (...) Se lucrează de dimineaţă, vă salut şi vă respect. Duminică la votare, vă rog, toţi care susţineţi primarul votaţi PSD. Din respect pentru mine, mergeţi la vot şi votaţi PSD (...) Da, Vierule, la votare duminică cu toţi ai tăi, 25 de oameni să iasă la vot, te rog frumos, da? Uite, unul din locurile astea va fi al tău, da? Pentru că ai familie şi trebuie neapărat. Toţi vor beneficia, toţi tinerii vor beneficia de locuri de casă, duminică vă aştept la vot”.

Contactat de reporteri, primarul a recunoscut că a promis locuri de casă în schimbul votului, dar spune că „a fost o scăpare regretabilă”.

În aceeași zi, într-o intervenție la Digi24 TV Primarul PSD din judeţul Vrancea care a promis alegătorilor locuri de case în schimbul voturilor s-a apărat de acuzaţii, spunând că „la nivel de ţară, lumea nu ştie ce să voteze şi pe cine să voteze”

După aceste apariții, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea s-a autosesizat în cazul primarului comunei Slobozia Bradului, Iulian Dumitru (PSD), și a demarat cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de mită electorală. Iulian Dumitru a transmis pe Facebook, în direct, un filmuleț în care spune că le oferă loturi de casă localnicilor dacă votează la alegerile prezidențiale cu Viorica Dăncilă.

Primarul a filmat momentul în care se descarcă tuburi pentru realizarea de podețe, spunând, în același timp, că la fiecare loc de casă va face și podeț. Mai mult, în filmuleț se aude cum edilul PSD îi spune unui localnic că dacă mai aduce 25 de persoane duminică, la vot, atunci va primi și el un loc de casă. În cazul mitei electorale, legea prevede și pedepse cu închisoarea.

Cazul de la Slobozia Bradului a provocat reacții și din partea competitorilor politici. Președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, a anunțat că va sesiza DNA în acest caz.

„Săptămâna trecută, am cerut să se sesizeze organele abilitate în cazul vizitei electorale din Spitalul Județean. Încălcarea legii rămâne practică pentru PSD. În plină campanie electorală, primarul din Slobozia Bradului promite case contra voturi. Oare asta este strategia lui Oprișan? Bună dimineața, DNA!”, a scris senatorul PNL Cătălin Toma, pe Facebook.

Text informații realitateadevrancea.net/


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.