Local

Primăria va expertiza blocul G2

Ionel Sclavone
13 apr 2018 1648 vizualizări

Primăria Focșani a angajat un expert care să realizeze expertiza tehnică și studiul geotehnic pentru Blocul G2 - NATO din cartierul Bahne. Firma Techmedia Electronics SRL din Iași va încasa 18.000 lei plus TVA ca să realizeze în termen de 40 de zile această documentație. Conform cerințelor Municipalității, documentația va fi realizată de experți autorizați în domeniu și se va baza pe investigații și probe prelevate de la fața locului care vor urmări gradul de umiditate natural, granulozitate, indici de structură-densitate, porozitate etc.

Câștigătorul contractului, Techmedia Electronics SRL, a mai lucrat în județul nostru, pentru Consiliul Județean. Firma a fost angajată anul trecut pentru servicii de expertiză tehnică și elaborare documentației tehnico-economice necesare execuției lucrărilor de reabilitare energetică pentru trei imobile. Este vorba de spațiile în care își desfășoară activitatea serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor Focșani și secțiile Psihiatrie și boli infecțioase, Dermatologie, ORL, oftalmologie și cea de Pneumoftiziologie. Pentru documentațiile întocmite, firma a încasat în total 112.000 lei la care se adaugă TVA.

Techmedia Electronics SRL a fost înființată în anul 2008 și are ca obiect principal de activitate prestări servicii de arhitectură. În 2016, ultimul an pentru care au fost depuse situații econimico-financiare, a realizat o cifră de afaceri netă de 723.974 de lei și un profit de 569.220 lei fără nici un angajat.

Aflat într-o stare avansată de degradare, blocul G2 din Bahne a fost debranșat de la utilități, apă și energie electrică, la începutul lunii martie. Conducerea Primăriei a luat această decizie din cauza datoriilor de aproape 400.000 de lei, înregistrate de chiriași.

În marea lor majoritate romi, beneficiari de ajutoare sociale, aceștia au fost tolerați de autoritățile locale vreme de zece ani, fără să li se perceapă chirie sau să-și plătească energia electrică și apa consumată. În mai multe rânduri Curtea de Conturi a atras atenția asupra acestui lucru și a cerut Primăriei să intre în legalitate și să recupereze datoriile.

Blocul G2 a fost reabilitat și modernizat din temelii la începutul anilor 2000, însă n-a rezistat decât doi  sau trei ani. Imediat ce s-au mutat înapoi, chiriașii au început să vândă chiuvetele, vasele de toaletă, caloriferele, ușile, ferestrele și cam tot ce se putea, aducându-l în starea de degradare în care se găsește astăzi.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.