Local

Primăria Bolotești va asfalta 9,3 km de drumuri cu fonduri europene

Mihai Boicu
18 oct 2017 1113 vizualizări

Primăria Bolotești a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, pentru asfaltarea a nu mai puțin de 9,3 km de drumuri comunale. Proiectul are o valoare de 1,3 milioane de euro, fără TVA, iar în el au fost cuprinse drumuri care duc spre obiectivele importante din comună, cum ar fi școli și biserici.

Proiectul a fost depus la finanțare de fosta administrație locală, înainte de alegerile din 2016, însă AFIR a întârziat foarte mult semnarea contractului, deși proiectul era aprobat, așa cum s-a întâmplat cu toate localitățile care au solicitat atunci fonduri. AFIR a anunțat aprobarea proiectului în noiembrie 2016, însă abia după aproape un an a fost semnat și contractul de finanțare.  ”Suma totală a proiectului este de peste 1,3 milioane de euro fără TVA, din care aproximativ 300.000 de euro este contribuția comunității noastre, restul de peste 80% fiind fonduri nerambursabile. Pentru Satul Ivăncești se va moderniza Drumul „Picior de Paris”. Durata maximă de implementare a proiectului este de maxim 3 ani, proiectare, execuție și recepție!”, au anunțat reprezentanții Primăriei Bolotești, pe contul de Facebook al primăriei. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.