Local

Prezența discretă și nobilă de la ceremonia Centenarului Marelui Război

Alexandra TĂTARU
8 aug 2017 2781 vizualizări

Alături de personalitățile politice, diplomatice și reprezentanți ai clerului, care s-au putut observa în prima linie la manifestările din 6 august de la Mausoleul Mărășești, s-a aflat și o prezență nobilă, discretă, ce a ascultat discursurile cu emoție și a asistat la toată ceremonia în aceeași totală discreție, în timp ce toate camerele de luat vederi erau îndreptate în cu totul altă parte.

Noblețea reprezentanților familiei regale este de neegalat, fapt dovedit și de reprezentanta Casei Regale, Alteța Sa Principesa Maria, la ceremonia de comemorare a eroilor Marelui Război de la Mărășești. În timpul discursului președintelui României, Principesa Maria, al cincilea copil al Regelui Mihai I, a ascultat cu emoție cuvintele de apreciere ale șefului statului cu privire la implicarea și meritele reprezentanților Casei Regale în înfătuirea României Mari. Prin angajamentul clasei sale politice pentru reforma drepturilor electorale și sporirea drepturilor economice, România anului 1917 avea să-și dezvolte o solidaritate socială care a fost capabilă să conducă la importantele victorii de la Mărăști, Mărășești și Oituz, dar și să se împotrivească ferm puternicelor tentative de bolșevizare. Este meritul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, al Guvernului și al politicienilor epocii, de a fi însuflețit națiunea prin exemplul lor de stăruință politică și diplomatică. Deciziile de atunci ale clasei politice, în angajamentul ei pentru o Românie întregită - scopul intrării în Marele Război alături de Antantă – dar și modernizată, europenizată, sunt exemplu de legiferare cu responsabilitate și asumare a datoriei până la sacrificiu”, a rostit președintele Iohannis.

Alteța Sa Principesa Maria a depus o coroană de flori la Mausoleul din Mărășești din partea Casei Regale și s-a  rugat pentru liniștea celor căzuți în somnul de veci, cu smerenia caracteristică unei persoane nobile. (A.T.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.