Local

Prevenirea infecţiei cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2) în situaţia deplasărilor pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă

Ziarul de Vrancea
24 apr 2020 1635 vizualizări

În contextul răspândirii infecției cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2), Inspecţia Muncii recomandă angajatorilor, lucrătorilor, reprezentanţilor acestora, precum şi altor participanţi la procesele de muncă să se informeze şi să aplice măsurile dispuse de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență şi de autoritățile competente, pentru gestionarea și limitarea răspândirii COVID-19.

Având în vedere prevederile Decretului nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi ale Ordonanței Militare nr. 3/24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, recomandăm angajatorilor să reducă numărul de deplasări al lucrătorilor pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă şi să introducă, acolo unde este posibil, munca la domiciliu sau telemunca pe perioada stării de urgență.

Articolul 1 lit. a) al Ordonanței Militare nr. 3/24.03.2020 (O.M. nr. 3/2020) exceptează de la interzicerea circulației, deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi. Este permisă circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, dacă aceasta se face în interes profesional ori pentru realizarea de activități agricole (art. 3 al O.M. nr. 3/2020).

De asemenea, este permisă deplasarea persoanelor ce intră în România, care nu prezintă simptome asociate COVID-19 (fiind exceptate de la măsura izolării la domiciliu/carantinării) și care dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României pentru prestarea unor activități de instalare, punere în funcțiune, mentenanță, service a echipamentelor și tehnicii medicale, precum şi pentru tehnica/echipamentele din domeniile științific, economic, apărare, ordine publică și securitate națională (art. 6 al O.M. nr. 8/2020).

Ţinând cont de analiza riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, ce indică o creştere importantă a numărului de persoane infectate cu noul Coronavirus, atât prin circulaţia virusului pe teritoriul naţional, cât şi prin importarea lui odată cu intrarea în ţară a unor persoane posibil infectate, se recomandă angajatorilor ca, acolo unde este posibil, să se reducă la minim deplasările/delegațiile lucrătorilor pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, precum:

Potrivit O.M. nr. 3/2020 deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/ gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi, se realizează în baza unei adeverințe eliberată de angajator care trebuie prezentată personalului autorităților abilitate, la solicitarea acestuia. Modelul adeverinţei este disponibil la următorul link: https://stirioficiale.ro/storage/MODEL%20Adeverinta%20pentru%20angajatori.pdf

Adeverinţa eliberată de angajator poate fi prezentată autorităților abilitate și prin intermediul telefonului, tabletei sau unui dispozitiv electronic similar.

Conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din România într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în România, ca stat de rezidență al conducătorului auto, trebuie să prezinte la intrarea în ţară o adeverință de salariat asumată de angajator, indiferent dacă deplasarea se face la bordul autovehiculului de transport marfă sau prin mijloace individuale ori în cont propriu, conform articolului 13 al Ordonanței Militare nr. 7/04.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 (O.M. nr. 7/2020). De asemenea, la intrarea în România, conducătorii acestor autovehicule care nu prezintă simptome asociate COVID-19, completează o declarație pe propria răspundere (model stabilit de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicațiilor) prin care își asumă locația unde pot fi contactați în perioada dintre curse. Aceștia nu se supun măsurilor de izolare la domiciliu/carantinare, cu condiția asigurării de către angajator a materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19 (art. 12 al O.M. nr. 7/2020).

Nu sunt obligați să completeze declarația epidemiologică, la intrarea pe teritoriul României, conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care respectă următoarele condiții minimale (art. 14 al O.M. nr. 7/2020):

a) utilizează doar coridoare de tranzit și puncte pentru trecerea frontierei de stat situate la capetele acestor coridoare, aprobate de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicațiilor și Ministerul Afacerilor Interne, fiind interzisă abaterea de la acestea;

b) tranzitarea teritoriului României se face într-un interval de timp minim, fără a depăși 48 de ore de la intrarea în România, incluzând și perioadele de staționare pentru odihna zilnică normată;

c) staționarea autovehiculului se realizează exclusiv în parcări situate pe coridoarele de tranzit, marcate în mod corespunzător.

În cazul nerespectării acestor condiții, conducătorul autovehiculului va fi obligat să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea sa, iar autovehiculul poate fi preluat, în acest caz, de un reprezentant al deținătorului. De asemenea, la intrarea în România, conducătorul auto este obligat să aplice, pe părțile vitrate ale autovehiculului (parbriz), un colant special pus la dispoziție de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, respectiv să păstreze asupra sa formularul de tranzit al cărui model este stabilit de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicațiilor.

De asemenea, articolul 5 al Ordonanței Militare nr. 4 din 29.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 stipulează că, începând cu data de 31.03.2020, angajatorii pot institui măsuri de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul care ocupă funcții esențiale pentru asigurarea funcționării producției, transportului și distribuției energiei electrice și gazelor naturale, a activităților de întreținere și mentenanță a echipamentelor și instalațiilor specifice, precum și a celorlalte activități de aprovizionare, respectiv, extracție, producție și procesare a resurselor și materiilor prime și/sau semiprocesate energetice necesare funcționării corespunzătoare Sistemului Energetic Național în concordanță cu prevederile Planurilor proprii de continuitate a activităților de bază în cazul instituirii stării de urgență pe teritoriul României.

Dispoziţii similare au fost prevăzute în articolul 10 al Ordonanței Militare nr. 8 din 10.04.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 pentru personalul angajat al serviciilor sociale de tipul centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, publice și private, prevăzute în Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2014, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, pe perioada stării de urgență, pentru personalul angajat al acestor centre se instituie măsura de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pe o perioadă de 14 zile. Această perioadă va fi urmată ciclic de o perioadă de izolare preventivă la domiciliu, pe o perioadă egală cu cea de izolare preventivă la locul de muncă, prezența personalului în centru asigurându-se în ture/schimburi.

În situația în care furnizorii de servicii sociale nu au resurse proprii de cazare în aceste centre, autoritățile administrației publice locale pe raza de competență a cărora funcționează serviciile sociale au obligația identificării și asigurării, în proximitatea acestora, de spații pentru cazarea personalului izolat preventiv la locul de muncă, a hranei zilnice necesare acestuia, precum și asigurării transportului personalului, care este în izolare preventivă la domiciliu, de la locul de muncă la domiciliul/reședința acestuia și invers, cu respectarea măsurilor de protecție și prevenire a infecției (art. 11 al O.M. nr. 8/2020).

Potrivit Legii nr. 319/2006, actualizată, angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă, inclusiv în situaţia deplasărilor acestora legate de îndeplinirea sarcinilor de muncă.

Ca angajatori, trebuie să aveţi în vedere următoarele măsuri pentru prevenirea apariţiei şi răspândirii COVID-19, în situaţia în care se impune deplasarea lucrătorilor pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă:

Lucrătorii trebuie să efectueze deplasările necesare pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă în conformitate cu instrucţiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu se expună la pericol de infecție cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2) şi să prevină expunerea altor persoane care ar putea fi afectate de acţiunile/omisiunile lor.

Legea nr. 319/2006, actualizată, prevede o serie de obligaţii ale lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, pe care trebuie să le respecte inclusiv în situaţiile în care efectuează deplasări pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, din care:

Întrerupeţi posibilitatea transmiterii COVID-19 în cursul deplasărilor prin aplicarea imediată a măsurilor adecvate de prevenire şi protecţie!

Pentru recomandări/ informații privind COVID-19 apelaţi TELVERDE 0800.800.358

Numai în caz de urgenţă apelaţi 112 !


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.