Local

Prefectura Vrancea anunță că se va organiza, la propunerea DSP, un maraton al vaccinării anti COVID-19 în Piața Unirii din Focșani

Ziarul de Vrancea
29 oct 2021 1023 vizualizări

Decizia a fost luată la ședința Grupului Tehnic Suport COVID-19 desfășurată joi 28 octombrie 2021, iar maratonul vaccinării se va desfășura , în zilele de 30-31 octombrie 2021, în Piața Unirii din municipiul Focșani.”Joi  28.10.2021, reprezentanții Garnizoanei Focșani au răspuns solicitării adresată de prefectul județului Vrancea, Gheorghiță Berbece de a sprijini inițiativa Direcției de Sănătate Publică Vrancea, în sensul organizării unui maraton al vaccinării în zilele de 30-31 octombrie 2021 în Piața Unirii din municipiul Focșani.

 În acest sens, Garnizoana Focșani împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență va pune la dispoziție un ansamblu corturi/module universale și scaune pentru organizarea punctului de vaccinare.”, se menționează într-o postare activată pe contul de facebook Institutia Prefectului judetul Vrancea

Citiți în continuare ce alte probleme s-au mai discutat, în ședința Grupului Tehnic Suport COVID-19 desfășurată joi 28 octombrie 2021, într-un comunicat de presă transmis de Biroul de comunicare al Instituției Prefectului Vrancea.

Prefectul județului Vrancea, Gheorghiță Berbece a convocat astăzi 28 octombrie 2021 o nouă ședință a Grupului Tehnic Suport COVID-19.

 Subiectele ce au făcut obiectul analizei în cadrul ședinței au fost cu privire la :

Situația epidemiologică la nivelul județului, rata de incidență înregistrând astăzi o valoare de 5,39 /1000 de locuitori, iar în municipiului Focșani o valoare de infectare de 8,92/1000 de locuitori;

S-a constatat că numărul persoanelor care au trecut pragul centrelor de vaccinare pentru imunizarea împotriva virusului SARS-CoV-2 este în  continuă creștere, în ultimele 3 zile fiind imunizate cu prima doză în medie 2.000 de persoane;  

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vrancea au propus organizarea unui maraton al vaccinării anti COVID-19 care să se desfășoare în Piața Unirii din municipiul reședință de județ, măsură care va aduce și mai aproape de cetățeni vaccinul și posibilitatea de imunizare;

Totodată, în urma discuțiilor purtate de prefectul județului cu  reprezentanții DEDEMAN Focșani , în cursul săptămânii viitoare se va putea deschide un nou centru de vaccinare  în incinta fostului magazin DEDEMAN, cu intrare din Str.Cuza-Vodă, urmând ca Direcția de Sănătate Publică să pregătească echipa medicală ce va activa în acest centru. 

Managerul Spitalului Județean de Urgență,, Sf.Pantelimon ” Focșani a precizat că situația din unitatea sanitară, atât la secția Boli Infecțioase cât și pe secția ATI sau Unitatea de Primiri Urgențe(UPU) este una critică, toate locurile sunt ocupate, personalul medical epuizat și depășit de avalanșa de cazuri de infecție cu Covid-19 ce se prezintă pentru investigații și tratament .Vor fi continuate sub coordonarea Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea acțiunile de verificare a persoanelor aflate în carantină și izolare, a zonelor aglomerate și a agenților economici pentru a urmări modul de respectare a noilor  măsurilor de protecție sanitară reglementate prin HGR nr.1130/2021. 

 Prefectul județului a solicitat reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Vrancea să reia acțiunile de promovare a vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 ca singura modalitate eficientă de prevenire și combatere a răspândirii virusului  SARS-CoV-2  în comunitate. 

  Biroul de comunicare al Instituției Prefectului Vrancea

 

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.