Povestea ursului Negruțu, care a colindat trei județe în ultimele luni, plecând din Munții Vrancei
Acum, ca e toamnă și urșii sunt mult mai vizibili în zonele agricole și în livezile pline de fructe, cred că bine să înțelegem comportamentul acestor „blănoși”, veșnic in căutarea hranei, și cred că povestea ursului Negruțu poate fi relevantă în acest sens!
Purtător al unui colar cu transmisie radio/GPS, ursul, botezat de noi „Negruțu” după culoarea blănii sau „808”, căci asta era frecventa colarului, nu a făcut altceva decât ce ştia el cel mai bine: să trăiască netulburat în pădurile din Munții Vrancei, dezvăluindu-ne zi de zi toate enigmele traiului de carnivor.
Am înțeles astfel, pentru prima dată, că un urs nu poate fi „înghesuit” într-un singur fond de vânătoare, „curtea” acestuia în care se hrănește, se reproduce, îşi creşte puii şi doarme somnul de iarnă, fiind mult mai întinsă, ajungând să acopere suprafeţe medii de circa 140-150 000 ha. Am văzut, cum Negruțu, fără busola sau calendar, a plecat brusc către livezile de la deal atunci când fructele au dat în pârg şi am fost uimiţi să înţelegem cum „meteorologul de serviciu” l-a atenționat că este vremea să-şi caute un bârlog.
Sfârșitul de primăvară în care a fost capturat Negruțu nu a fost altfel decât toate celelalte, oferindu-i tot ceea ce natura avea mai bun pentru un urs: iarbă fragedă, insecte, ceva frăguțe, dar toate strânse cu multă trudă de-a lungul unei zile întregi de alergătură. Așa că vara, care a adus multe fructe de pădure coapte bine de tot pe văile pârâului Ojdula din Covasna, l-a găsit pe ursul nostru într-o foarte lungă deplasare, lăsând în urmă pădurile de molid cam seci și fără multe resurse trofice.
Din Ojdula și până în Munții Buzăului, prin afinișurile Penteleului a fost numai un pas ursesc, pentru că nu a stat nici o clipă pe gânduri și a mers direct către aceste zone în care cantitățile mari de afine îl atrăgeau ca un magnet.
Primele semne de venire a toamnei au activat un mecanism intern al ursului nostru, care-l zorea să mănânce cât mai mult și cât mai consistent! Hiperfagia, căci despre ea este vorba, îl face pe eroul nostru cu blana neagră să aloce cât mai mult timp pentru a se hrăni, astfel încât iarna, care stă să vină, să-l găsească cu un strat de grăsime suficient supraviețuirii până la primăvara următoare. Și pentru că afinele erau pe sfârșite, ursul nostru a luat-o cătinel către livezile de măr și prun în pârg din zona Dealurilor Subcarpatice, unde aproape două luni a tot vizitat satele Nereju, Năruja, Herăstrău, Tulnici, stricând pe ici acolo câte un gard de nuiele sau rupând câte o creangă îngreunată de fructe.
La prima pală de vânt rece care anunță venirea iernii, cu pași iuți, Negruțu a plecat din Subcarpaţi Vrancei, urcând spre amonte pe Valea Putnei pana in Valea Lepșei unde, a strâns cu mare grabă un braț zdravăn de crengi tinere de molid și, înghesuit sub poala unor molizi tineri dar deși ca peria, a intrat în somnul de iarnă specific urșilor.
Aici am găsit noi colarul cu GPS, ademeniți de emițătorul cu VHF care emitea frenetic semnale radio, anunțându-ne că sistemul de închidere a zgărzii de kevlar a eliberat ursul de modesta povară și că acum, în sfârșit, vom putea descărca datele prețioase care ne arată locația exactă a punctelor în care eroul nostru s-a deplasat în 12 luni.
Text informații + foto:Silviu Chiriac
Silviu Chiriac este specialist la Agenţia de Protecţia Mediului Vrancea
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Local
