Local

Povestea frumoasă a jandarmului vrâncean care s-a aflat miercuri 13 decembrie 2023, în Focșani, la locul potrivit 

Ziarul de Vrancea
15 dec 2023 5953 vizualizări
În timp ce se deplasa, miercuri 13 decembrie 2023, spre a intra în serviciu la obiectivul unde își desfășoară activitatea, un jandarm vrâncean a fost  oprit de două femei pentru a-i solicita ajutorul.

Una dintre acestea i-a relatat faptul că persoana care o însoțește i-a cerut ajutorul fiind dezorientată, neștiind unde se află și cum să ajungă înapoi la domiciliu, având o vârstă înaintată. 

Colegul nostru le-a învitat să îl însoțească la obiectivul unde urma să își desfășoare serviciul, aflându-se în apropiere, pentru a solicita mai multe date și a putea verifica adresa de domiciliu.

După efectuarea verificărilor, s-a constatat că femeia locuia în imediata apropiere. Între timp, a fost identificată și o vecină a bătrânei, care a ajutat-o să ajungă la domiciliu.

Informații + foto transmise de către purtătorul de cuvănt la Inspectoratului de Jandarmi Județean( IJJ) Vrancea

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.