Local

Posturi ”călduțe” dar rămase vacante în instituțiile subordonate Primăriei Focșani

Alexandra TĂTARU
14 iul 2017 2328 vizualizări

Anunțurile despre concursurile de angajare pe posturi vacante în instituțiile subordonate Primăriei sau chiar în interiorul Primăriei Focșani sunt multe și organizate conform legii. Se caută șefi de instituții, dar și arhitect șef.

Pentru postul de arhitect șef nu s-a prezentat nimeni, la niciun concurs anunțat de la începutul anului până în prezent, iar edilii au spus că nimeni nu dorește acest post din cauza remunerației foarte mici. ”Am convocat toți arhitecții din oraș. Le-am propus  chiar să facă acest serviciu pe rând dacă le pasă cum arată orașul. Paradoxal, tot ei sunt cei care fac proiectări și tot ei au contribuit la aspectul pe care-l avem azi în municipiul Focșani. Este lesne de înțeles că nu convine nimănui să fie plătit cu suma simbolică pe care ei o câștigă în mai puțin timp, la firmele proprii”, au declarat edilii la o întâlnire cu jurnaliștii.

Pe de altă parte, gurile rele spun că exigența afișată de primarul Misăilă îi determină pe mulți să nu se ”înghesuie” să ocupe vreo funcție executivă. Alte guri rele spun că se dorește intimidarea aspiranților pentru că unele funcții sunt dedicate oamenilor de ”casă” și nu oamenilor care chiar își doresc să le fie recunoscute competențele. Doar că, exemplul cu rezultatele la testele scrise la recentul concurs pentru ocuparea funcției de director la Poliția Locală lasă loc de interpretări. Nimeni nu a reușit să obțină o notă de trecere. O altă chestiune destul de ”urât mirositoare” este cea a recentelor angajări care s-au făcut în Primărie. Angajarea proaspetei soții a consilierului Alexandru Nistoroiu sau a soției fratelui fostului consilier Bogdan Matișan ar întări cumva aceste bârfe, însă noi suntem ferm convinși că toți oamenii au ocupat și vor ocupa funcțiile prin concurs cinstit, aşa cum s-a împământenit cu concursurile în România. Nici migrările lui Marian Lungu, prieten bun cu primarul Misăilă, de la Finanțe la Direcția de Dezvoltare și din nou la Finanțe, pentru a deveni în final inspector în corpul de control al edilului nu trebuie să ne trezească nicio suspiciune, nu-i aşa? Sunt simple coincidențe, după cum ar spune unii. Există totuși niște certitudini. Orașul are nevoie de arhitect șef, de director la Direcția de Dezvoltare, de director și director adjunct la Poliția Locală și, de ce nu, așteptăm cu interes concursul pentru ocuparea funcției de director la Parking S.A.. pentru că interimatul declarat de 6 luni al lui Dorian Alecsandrescu posibil să se fi sfârșit. Deocamdată se organizează al treilea concurs la Poliția Locală pentru care va candida un singur om, Vasile Dimoftei, care chiar își dorește postul. Să vedem dacă-l și obține după concursul din 24 iulie. (A.T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.