Local

Port în suflet organizarea unui „Festival al Fântânilor” din Păunești 

Daniel Muşat-Mureşanu
25 aug 2024 3139 vizualizări

Dragii mei cititori, după o absență motivată de mai multe evenimente, am parcurs o vară fierbinte plină de emoții, trăiri intense și speranțe. Am primit în schimbul acestor sentimente multe satisfacții și împliniri. Cea mai mare realizare a fost reușita băieților noștri care au fost admiși în centrul universitar București la facultățile de Arhitectură și Geografie. 

 

O altă împlinire a fost un vis devenit realitate acela de a achiziționa o căsuță la țară. De aici planurile mele sentimentale la care am visat de mult timp încep să devină realitate. Din tinerețe am cunoscut oameni ai comunei Păunești, am început să aflu câte ceva din tradițiile lor, să apreciez cât de ambițioși și gospodari sunt. Aflată într-o zonă de relief deluros nu îți trebuie mult timp să te îndrăgostești de peisajul ce te înconjoară. Poate și de aceea am hotărât ca noua noastră locație să aibă domiciliul pe aceste plaiuri vrâncene. În urmă cu câțiva ani, am avut deosebita plăcere să îl cunosc pe părintele Cristinel Popa, Protopop al Protoieriei Panciu. De la domnia sa am învățat câte ceva din tradițiile frumoase ale comunei Păunești, despre oamenii frumoși care trăiesc acolo, despre celebrele Fântâni, care se află la câteva zeci de metri de biserica din centrul comunei. Dorința mea de a mă apropia și mai mult de aceste meleaguri a pornit și de la faptul că soția mea se trage din acele locuri. Acest lucru m-a făcut să aleg această locație plină de tradiție și istorie bogată. Fiind fascinat de frumosul peisaj și natura prietenească, am hotărât împreună cu familia, ca verile și vacanțele să le petrecem de acum înainte acolo. Și nu mă opresc aici! Doresc ca noua mea proprietate să devină un mic lăcaș de cultură și să o pun la dispoziția prietenilor mei scriitori contemporani, unde intenționez să organizez adevărate întâmplări literare și să evidențiez frumusețile locurilor comunei Păunești, printr-o activitate unică la nivel de țară, numită „Festivalul Fântânilor” din Păunești, pe care aș dori să îl transform într-o emblemă a comunei. M-am sfătuit cu prietenii mei de suflet dl. profesor Culiță Ioan Ușurelu - directorul editurii ,,Salonul Literar”, îndrăgitul poet dr. Pompiliu Crețu - decanul de vârstă al scriitorilor vrânceni, îndrăgitul poet al dragostei - Nică Apostu și împreună am îmbrățișat inițiativa mea. Ca peisajul să fie complet, una dintre camerele mele, aleasă să îmi fie birou de lucru, va fi împodobită cu o bibliotecă rustică, ce va conține operele scriitorilor vrânceni, iar pereții vor găzdui portretele înrămate ale personalităților culturii vrâncene însoțite de autografe. Prin acest ideal doresc să nasc un proiect unic și inedit, acela de a mulțumi personalităților ce compun Galeriile Scriitorilor Vrânceni. Din această galerie vor face parte: Culiță Ioan Ușurelu, Pompiliu Crețu, Nică Apostu, Radu Borcea, Andrei Neagu, Ionel Marin, Petrache și Nina Plopeanu, Ion și Elizia Lefter, Paul și Fevronia Spirescu, Ionel Mony Constantin, Virgil Lovin, Corina Pendus, Mariana Vârtosu, dar și Sorin Francu, Paula Grosu, Lenormanda Florențiu, Ion Tătaru, Virgil Ursu Munceleanu, Mihail Adafini, Gheorghe Mocanu și alții.            

O altă atracție a comunei Păunești este Parada Mascaților, ce are loc la fiecare 1 ianuarie. Nici acest eveniment nu va fi trecut neobservat. Sper să primesc sprijin din partea autorităților comunei Păunești și să fiu ajutat ca planul meu să devină realitate. Doresc ca sprijinul să fie de ordin organizatoric. Vreau să reînviu tradiția populară, iar Galeriile Scriitorilor Vrânceni să fie transformate în vechile șezători de odinioară, unde participanții să consume cultură de calitate, vin bun, cozonaci și plăcinte cu brânză. 

Pentru că am hotărât ca băieții noștri, Andrei și Cosmin, să beneficieze de cele mai bune condiții pe timpul desfășurării anilor de studenție îi vom însoți în capitala țării. Voi profita de această ocazie și voi încerca să păstrez o legătură mai apropiată cu distinsul domn Varujan Vosganian - Președintele Uniunii Scriitorilor din România, dar și cu distinsul domn profesor-universitar dr. Adrian Ciorioanu - Directorul Bibliotecii Naționale Române cu care voi încerca să colaborez mai des, aducându-le la cunoștință intenția mea culturală și să obțin sprijinul domniilor lor. 

Acestea fiind zise, am convingerea că voi reuși și inițiativa mea să rămână mult timp întipărită în istoria comunei Păunești. De asemenea, simt că voi fi sprijinit în continuare de activitățile Bibliotecii Județene Vrancea prin distinsele doamne Oana Raluca Boian - Manager general, dr. bibliotecar - Teodora Fîntînaru, dar și de neobositul și prietenul meu domnul Corneliu Condurache - directorul general al cotidianului Ziarul de Vrancea. 

Așa să îmi ajute bunul Dumnezeu!

Cu drag al dumneavoastră,

Daniel Mușat Mureșanu - Focșani, autorul cărților ,,Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii, ,,În căutarea… Focșaniului pierdut”

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.