Local

Pompierul lunii mai 2019 la ISU Vrancea: plutonier major Adrian Baciu | Un pompier la înălțime  

Ziarul de Vrancea
20 iun 2019 1738 vizualizări

Pompierul lunii mai 2019, plutonier major Adrian Baciu , își iubește meseria și crede că un salvator trebuie să fie, în virtutea meseriei, mereu alături de cei aflați în necaz, pregătit oricând pentru a le salva viața și bunurile.

În data de 8 mai, în timp ce se afla în tura de serviciu, în jurul orei 10.20, un apel la numărul unic de urgență 112 anunța un incendiu, la o locuință din comuna Gura Caliței. În cel mai scurt timp, spre locul indicat, s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă  și o ambulanță SMURD. Ajunse la fața locului, forțele de intervenție au localizat imediat incendiul care se manifesta generalizat la întreaga locuință în suprafață de 50 mp. În calitate de comandant de echipaj, în această misiune, plutonierul major Baciu Adrian a intervenit exemplar. Cu toate că flăcările invadaseră şi bunurile aflate în casă, subofițerul, împreună cu ceilalţi membri ai echipajului, au pătruns în interiorul locuinţei de unde au evacuat două butelii cu GPL, pe care ulterior le-au răcit, evitând astfel producerea unei explozii. Totodată, prin măsurile întreprinse, incendiul a fost lichidat în limitele găsite fiind salvate două case situate în imediata vecinătate. 

Atât pentru contribuția pe care a adus-o în rezultatul intervenției, cât și  pentru profesionalismul de care a dat dovadă în această misiune, plutonierul major Adrian Baciu a fost desemnat ”Pompierul lunii mai 2019” la I.S.U. Vrancea. De asemenea, subofițerul s-a făcut remarcat prin atitudinea proactivă pe care o manifestă în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. În urma misiunilor la care a participat, a văzut că nici o intervenție nu seamănă cu alta iar pericolele la care sunt expuși pompierii necesită, pe lângă ”Curaj și devotament” , o temeinică pregătire profesională. De aceea, s-a preocupat să se perfecționeze și a urmat mai multe cursuri în domeniul situațiilor de urgență cum ar fi cele de căutare-salvare în mediul urban,  acordare a primului ajutor calificat, alpinist. De când a îmbrăţişat profesia de salvator, recunoaşte că este mult mai stăpân pe sine, a devenit mai calm în situaţii limită și  analizează atent situația înainte de a lua o hotărâre pentru că ”decizia trebuie să fie cea corectă, orice greșeală poate fi fatală pentru tine sau pentru ceilalți.”

 A ştiut că meseria de pompier nu este una uşoară deoarece implică sacrificiu iar binele făcut celorlalţi primează înaintea binelui propriu. Iniţierea în arma pompieri a făcut-o în timpul stagiului militar. Chiar dacă şi-a dorit să ajungă conducător auto, crede că a realizat mai mult, depăşindu-şi idealul. Din anul 2006 este încadrat subofiţer la Detaşamentul de Pompieri Focşani. Acum este comandant de echipaj şi alpinist. În toţi aceşti ani, a simţit frigul, oboseala, atingerea focului dar niciodată nu s-a dat bătut. Cu mândrie îşi aduce aminte, că fără o condiţie fizică bună, nu ar fi reuşit într-una din intervenţiile care l-au marcat “Era în iarna anului 2012, pe 12 ianuarie. Nu pot să uit ziua asta! Afară erau -20 0 C, era un viscol năprasnic iar nămeţii mai mari decât casa. Abia ce se înserase că sună alarma! Am plecat la foc. Ardea o casă şi un depozit la Goleşti, cu totul aveau o suprafaţă de aproximativ 400 mp.  Mai bine de şase ore ne-am luptat cu flăcările. Obosiţi, uzi până la piele şi îngheţaţi ne-am întors la bază. După nici cinci minute, alarma sună din nou. Incendiu de locuinţă la Vulturu! N-a mai contat nimic, am plecat din nou la treabă. Ardea o casă şi anexe. Când am ajuns acolo, proprietarul suferise un atac de panică. I-am acordat primul ajutor calificat. Ne-am adunat puterile şi într-un sfârşit, după vreo alte cinci-şase ore, am reuşit să stingem incendiul. Faptul că de câte ori sunt la intervenţie ştiu că întind o mână de ajutor semenilor mă motivează să îmi fac meseria cu pasiune şi responsabilitate. Sunt fericit când mă gândesc că sunt persoane care acum trăiesc datorită mie. Nu demult, am salvat o tânără copilă, cam de 15 ani, de la etajul trei. Stătea înmărmurită  pe pervazul ferestrei gata, gata, să cadă. În blocul în care locuia izbucnise un incendiu. Când s-a dus să vadă ce se întâmplă, de frică, s-a pierdut cu firea şi a lăsat uşa apartamentului deschisă iar imobilul s-a inundat cu fum. În panica creată s-a refugiat la geam. Când s-a văzut din nou în siguranţă, mi-a mulţumit plângând de fericire. Astfel de emoţii mă fac să realizez cât de important e ceea ce fac şi de ce pompierii sunt cei mai iubiţi militari ”

Caracterizat de modestie, la înmânarea diplomei, colegul nostru a dorit să aducă mulțumiri întregii echipe ”Mă bucur că am fost recompensat cu această distincție dar meritul nu este doar al meu. De când sunt pompier am învăţat că întotdeauna te poţi aştepta la neprevăzut şi că numai cu ajutorul colegilor poţi trece de pericole. Fără echipă nu poţi face această meserie aşadar,  vreau să le mulțumesc tuturor. Fiecare din noi își cunoaște rolul și importanța iar meritul este al șefului de tură, plutonier adjutant Alexe Nicușor, care s-a preocupat îndeaproape de pregătirea noastră și a știut să ne coordoneze să formăm o echipă unită. Pot spune că după atâtea misiuni pe care le-am îndeplinit şi după foarte mult timp petrecut împreună, echipa înseamnă a doua mea familie. În fiecare coleg am văzut un model, de la toți am învățat câte ceva. De aceea, îmi doresc ca întotdeauna să ne întoarcem teferi, împreună din orice misiune.”

Aşa cum zici: „Un pompier, este un salvator care își cunoaște menirea și încearcă să o ducă la îndeplinire făcând tot ce se poate pentru semenii săi.” Felicitări pentru altruism, seriozitate, curaj şi devotament! Suntem mândri că faci parte din echipa noastră!

 

Informații și fotografii transmise de Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice al  I.S.U. Vrancea

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.