Local

Pompierul lunii iulie 2020 - Plutonier adjutant Beșleagă Ovidiu

Ziarul de Vrancea
26 aug 2020 1336 vizualizări

Într-o lume în care toată lumea e concentrată pe câștiguri materiale, pompierii au rămas devotați meseriei pentru că cel mai de preț câștig al lor este salvarea de vieți și bunuri din fața pericolelor.

„Pompierul lunii iulie 2020”, plutonier adjutant Beșleagă Ovidiu este un om al faptelor. Știe ce are de făcut și de fiecare dată încearcă să-și îndeplinească cât mai bine atribuțiile. În calitate de șef gardă de intervenție stingere a reușit, în data de 25 iulie a.c., să limiteze efectele unui incendiu de amploare izbucnit la două gospodării din comuna Străoane și să împiedice propagarea focului la o locuință aflată în imediata apropiere.

Intervenția a durat circa 4 ore, la fața locului fiind mobilizate 4 echipaje de pompieri, atât din cadrul Stației de Pompieri Panciu, cât și din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Străoane. Datorită bunei coordonări a forțelor de intervenție în teren, incendiul a fost lichidat în limitele găsite. Prin măsurile întreprinse de către șeful gărzii de intervenție, pagubele au fost reduse substanțial.

Cu toate acestea, plutonierul adjutant Beșleagă Ovidiu spune: „Îmi pare rău că nu am putut face mai mult, dar ne-am străduit să salvăm tot ce s-a putut salva. În timp ce ne echipam, telefonistul m-a anunțat că incendiul s-a propagat la a doua gospodărie cu posibilitatea de propagare și la a treia locuință. În drum spre locul evenimentului, din datele pe care le aveam, mi-am făcut o strategie ca să putem interveni prompt, pentru a stopa focul să cuprindă și a treia locuință. Ajunși la fața locului, după o recunoaștere preliminară, am hotărât alcătuirea unui sector de protecție la cea de-a treia locuință (P+1) și 2 sectoare de stingere la celelalte 2 imobile care ardeau, o locuință și o anexă. Chiar dacă intervenția a fost grea, din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar asta e cel mai important.”

A îmbrățișat această meserie impresionat de o întâmplare nefericită, văzând cum focul a făcut scrum munca de-o viață a bunicilor săi.

La necaz, oricâți bani ai avea, nu nu poți plăti pe cineva să-ți stingă casa, să-ți scoată copilul de sub dărâmături, să-ți extragă prietenul din fiarele contorsionate ale unei mașini. Atunci, îți sar în ajutor doar oamenii cu suflet și pompierii. Pompierii, pe lângă un suflet mare și iubire față de semeni, mai au mult curaj și spirit de sacrificiu. Eu de aceea m-am făcut pompier, ca să salvez oamenii din nenorociri. Am văzut ce greu este când le-a ars casa bunicilor mei, în anul 1998, în cel de-al doilea mare incendiu care a mistuit Soveja. Eram acolo și am ajutat și eu cum am putut, alături de ceilalți săteni care au sărit în sprijinul pompierilor. Aveam doar 17 ani.

În anul 2002, după terminarea liceului, când m-am dus la Centrul Militar Județean după o adeverință, mi-au fost prezentate școlile militare, printre care și Școala de Subofițeri Pompieri «Pavel Zăgănescu» Boldești. M-am hotărât imediat, mi-am făcut dosarul, am susținut examenul și am fost admis. După absolvire, în 2004, am fost repartizat la Brigada de Pompieri «Crișana» - Detașamentul 2 Oradea, unde am îndeplinit funcția de ajutor șef gardă de intervenție și conducător auto. În cele aproape 8 luni petrecute acolo, am acumulat experiență, deoarece am avut câteva intervenții complexe de care îmi aduc aminte și acum.

Cred că cea mai grea intervenție a fost la o fabrică de mobilă, unde au ars sala de producție pe aproximativ 2000m2, circa 1500 mc de cherestea și material lemnos,vopseluri și lacuri. În aprilie 2005 m-am transferat la Grupul de Pompieri «Anghel Saligny» Vrancea. Am fost repartizat la Stația de Pompieri Panciu, unde am găsit un colectiv tânăr, care m-a ajutat să mă integrez repede în noua familie. În acel an, am participat la inundațiile catastrofale de la Vadu Roșca, Nănești și Milcovul.

În septembrie 2005 am susținut examenul pentru funcția pe care o ocup și în prezent, șef gardă de intervenție stingere. Pot spune că am ajuns acolo unde mi-am dorit să fiu. Pentru că sunt responsabil de bunul mers al unei ture de serviciu, am încercat să creez un climat frumos la locul de muncă. Am realizat acest lucru prin implicarea fiecăruia în diferite activități. Eu cred că doar cel care stă are timp să comenteze ce face celălalt, așa că: La noi toată lumea muncește! Când muncești înseamnă că știi ce ai de făcut. Fiecare are un loc și un rol important în echipă. În momentele dificile, trebuie să acționăm unitar, să restabilim în cel mai scurt timp starea de normalitate. Nu poți lăsa pe altcineva să-ți facă treaba că totul se întâmplă rapid. Cu cât terminăm mai repede o intervenție, cu atât e mai bine pentru noi, dar și pentru ceilalți.Sunt mândru că toți membrii echipei mele au înțeles acest lucru. Dat fiind că eu reprezint echipa, consider că diploma primită este o recunoaștere a meritelor tuturor colegilor mei.”

Coordonatele întregii cariere a plutonierului adjutant Beșleagă Ovidiu, cu sute de intervenții la activ, definesc profilul unui salvator profesionist, profund implicat și atașat de subunitatea în care îșidesfășoară activitatea. Apreciem curajul și devotamentul  său, îl felicităm și îi dorim succes în îndeplinirea misiunilor ce vor urma. Ne-am bucurat să aflăm că, pentru el „meseria de pompier e cea mai frumoasă meserie din lume!”

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.