În data de 10 februarie 2000, căpitanul Liviu Mihalache îndeplinea funcţia de locţiitor al comandantului Detaşamentului de Pompieri Focşani. Era la serviciu, aşa cum făcea în fiecare zi în ultimii 12 ani. Muncise mult să ajungă pe funcţia pe care o ocupa, dar munca era unul dintre lucrurile de la care nu se dădea înapoi niciodată. În acea zi nefastă, când alarma de incendiu a sunat, a preluat comanda celor două echipaje şi s-a deplasat la subsolul blocului nr. 6 din strada Mare a Unirii din municipiul Focşani, acolo unde un fum gros şi înecăcios alertase locuitorii din zonă. Împreună cu un coleg, pătrunde în subsolul blocului pentru a executa recunoaşterea, dar fumul dens nu permite identificarea boxei în care se afla focarul de incendiu. Iese afară pentru câteva clipe, respiră încă o dată aer curat şi intră din nou în subsolul care se transformase într-o mare de fum dens şi gaze toxice. 

Din nefericire, căpitanul Liviu Mihalache se afla de această dată faţă în faţă cu cel mai aprig duşman: moartea. Îngerul lui păzitor, care a avut grijă de el de fiecare dată, luă în acele momente o decizie greu de acceptat: locţiitorul comandantului pompierilor focşăneni avea să aibă grijă de atunci înainte de pompierii din cer. Subsolul labirintic a fost ultimul loc unde căpitanul şi-a desfăşurat activitatea pe această lume. Echipa de salvatori plecaţi în căutarea lui a readus trupul ofiţerului la aer, dar medicilor le-a revenit dificila misiune de a declara decesul. 

S-au scurs ani de la această întâmplare, dar pentru familia şi colegii ofiţerului amintirea lui rămâne vie. Căpitanul a fost avansat post-mortem la gradul de maior, iar fapta sa rămâne mărturie peste trecerea timpului că pericolul se află oriunde în misiunile cotidiene, indiferent de tipul intervenţiei. Maiorul post-mortem Liviu Mihalache ne-a demonstrat că, în misiunea nobilă de a sluji semenii, de a proteja vieţi şi bunuri, nu există jumătăţi de măsură.