Local

Pompierii au ridicat un proiectil neexplodat din cartierul Sud

Dan Chiriac
31 oct 2017 628 vizualizări

Un element de muniție rămas neexplodat a fost identificat în timpul desfășurării unor lucrări în zona Sud a municipiului Focșani în după-amiaza zilei de marți, 31 octombrie a.c.

”Astfel, în urma unui apel primit prin intermediul numărului unic de urgență 112, specialiștii pirotehniști din cadrul ISU Vrancea s-au deplasat pe strada Aleea Sudului nr. 2, unde au identificat un proiectil perforant, de calibru 76 mm. Acesta a fost ridicat şi transportat în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii”, se arată într-o informare ISU Vrancea. Având în vedere pericolul la care se expun cetăţenii în momentul descoperirii elementelor de muniție rămase neexplodate, reamintim că acestea nu trebuie atinse, ridicate ori transportate în alte locuri, deoarece, în ciuda gradului avansat de deteriorare, pot fi încă active. De asemenea, este interzisă introducerea muniţiilor în foc, topirea elementelor metalice sau folosirea muniţiilor pentru improvizarea diverselor unelte. Orice situaţie de acest gen trebuie anunţată la numărul de apel unic pentru situaţii de urgenţă 112. (D.C.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.