Local

”Pompier pentru o zi”, proiect derulat în trei orașe din județ

Dan Chiriac
8 sep 2017 586 vizualizări

Sâmbătă și duminică, în apropierea locurilor de joacă pentru copii din Focşani, Adjud și Panciu, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea vor prezenta accesoriile specifice utilizate în îndeplinirea misiunilor.

În intervalul orar 15.00 - 18.00, autospecialele de intervenţie vor fi expuse astfel: în municipiul Focșani - sâmbătă, 9 septembrie a.c și duminică, 10 septembrie a.c. în apropierea locului de joacă pentru copii din Grădina Publică de lângă Piaţa Unirii; în municipiul Adjud - duminică, 10 septembrie a.c. în zona Casei de Cultură „Tudor Vornicu”; iar în orașul Panciu - duminică, 10 septembrie a.c. în zona Parcului Casei Orășenești de Cultură. În cadrul acestor ateliere intitulate „Pompier pentru o zi”, cei care doresc să afle lucruri utile despre activitatea pompierilor vor putea să se familiarizeze cu tehnica şi accesoriile utilizate în timpul misiunilor şi vor putea învăţa multe lucruri utile despre prevenire, protecţie şi intervenţie în situaţii de urgenţă. Vor fi expuse autospeciale de stins incendii, ambulanţe SMURD şi autospeciale pe şenile care pot ajunge în locuri neaccesibile altor autovehicule. De asemenea, cei care doresc pot să probeze costumele de protecţie. ”Prin această activitate ne dorim să prezentăm specificul instituţiei, tipurile de riscuri cu care se confruntă pompierii, dar şi măsurile de prevenire pe care le poate respecta oricine pentru a-şi salva viaţa şi pentru a-i proteja pe ceilalţi. Lupta cu focul ori capriciile naturii nu este uşoară, dar pregătiţi corespunzător,  putem face faţă oricăror provocări”, transmit pompierii vrânceni. Activităţile atelierului „Pompier pentru o zi” sunt organizate în contextul aniversării, la data de 13 septembrie, a Zilei Pompierilor din România. (D.C.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.