Local

Pomii fructiferi care produc mizerie pe trotuare vor fi înlocuiți cu arbori ornamentali

Ziarul de Vrancea
24 aug 2017 1150 vizualizări

Chiar dacă inițiativa a fost luată anul trecut, municipalitatea s-a confruntat cu unele dificultăți legate de avizele de mediu u aproape 500 de pomi fructiferi au fost marcați și inventariați în vederea tăierii în timp util

Municipalitatea dorește tăierea corcodușilor și a altor pomi fructiferi care produc mizerie pe  trotuare, în special în perioada de coacere a fructelor. Cum la noi nu cresc arbori tropicali, așa cum am putea admira pe marginea trotuarelor din statele meditaraneene, în Focșani mizeria este produsă în special de fructele corcodușilor, duzilor și a perelor de vară. Și cum nu se poate produce niciun fel de țuică orășenească din ele, trebuie găsită soluția înlocuirii acestora cu arbori ornamentali sau alte specii nefructifere. ”Angajaţii de la Direcţia de Dezvoltare şi Servicii Publice, împreună cu specialiştii de la Institutul de Amenajări şi Cercetări Silvice au trecut la însemnarea cu vopsea fosforescentă a copacilor care urmează a fi tăiaţi. Au fost identificaţi 475 de corcoduşi care vor fi tăiaţi. Nu sunt avuţi în vedere pomii fructiferi care sunt delimitaţi în grădini şi pe spaţii verzi, ci doar cei care produc mizerie pe trotuare”, au transmis reprezentanții Direcţiei de Dezvoltare şi Servicii Publice. Demararea acțiunii a avut loc și ca urmare a multor cereri primite de la populație. Dan Grigoraș, consilierul primarului Misăilă, ce asigură și un fel de interimat la D.D.S.P., ne-a mai spus că se speră, ca cel târziu la jumătatea lunii septembrie să se termine inventarierea acestor pomi fructiferi și să se înainteze documentația pentru obținerea avizelor de mediu, după ce, în prealabil, specialiștii silvici își vor da acordul cu privire la speciile care pot fi tăiate cu sau fără operator autorizat, conform legislației silvice. ”În funcţie de ce spun proiectanţii, în perioada de toamnă-iarnă se va trece la tăiere, urmând ca în primăvară să se facă plantări cu alţi arbori”, a declarat și Otilia Stoica, directorul Direcţiei de Dezvoltare şi Servicii Publice Focşani. Pentru proiect, de la bugetul local s-au alocat 12.000 de lei, urmând ca municipalitatea să mai aloce alte sume pentru lucrarea efectivă de tăiere. (A. T.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.