Local

Poliţiştii pe urmele hoţilor de lemne

Dan Chiriac
14 ian 2018 1466 vizualizări

Poliţiştii au efectuat mai multe acţiunipentru combaterea delictelor silvice. La data de 11 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Străoane au acționat pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori.

Astfel, un bărbat, de 46 ani, din localitate a fost depistat în flagrant, în timp ce   tăia 15 arbori specia salcâm dintr-o suprafață de pădure de pe raza localității. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere și furt de arbori. Tot în cursul zilei de 11 ianuarie a.c., polițiștii au sancționat contravențional un tânăr, de 17 ani, din orașul Panciu, cu amendă în valoare de 500 lei, conform Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. La data de 11 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Reghiu, au identificat un bărbat, de 41 ani, bănuit că ar fi tăiat ilegal și sustras mai mulți arbori de diferite esențe, din proprietatea teren fâneață, ce aparține  unui bărbat din localitate. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere și furt de arbori. (D.C.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.