Local

Polițiștii vrânceni avertizează: „ATENȚIE la hoții de buzunare! ”

Ziarul de Vrancea
17 mai 2021 1015 vizualizări

În perioada 14-16 mai a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au realizat o campanie de conștientizare și informare a populației pentru prevenirea furturilor din buzunare, poșete și genți.

Furturile din buzunare, poșete, genți au loc de obicei în spaţii restrânse, fiind de regulă favorizate de aglomeraţie (piețe, târguri, magazine, mijloace de transport în comun), atunci când oamenii merg spre serviciu sau spre casă, sunt grăbiţi, hoţii profitând de neatenţia acestora.

Acțiunile desfășurate de polițiști au vizat principalele piețe și târguri din județ precum piața agroalimentară și oborul din municipiul Adjud, piața din comuna Dumbrăveni și Piața Moldovei din municipiul Focșani.

Activitățile au fost derulate atât de polițiștii din structura de analiză si prevenire a criminalității cât și de cei din structura de ordine publică care au discutat cu cetățenii și le-au transmis  recomandări  cu privire la măsurile de protecție. De asemenea, în cadrul activităților, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au exemplificat practic modurile de operare ale hoților .

Sfaturi de la polițiști, pentru cumpărături în siguranță:

     • când staţi la rând, pentru a cumpăra ceva, nu vă înghesuiţi şi nu permiteţi să fiţi înghesuit;

De asemenea, având în vedere schimbările legislative pe linia prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de Covid 19, cetățenilor li s-a reamintit faptul că se menține obligativitatea portului măștii de protecție în spațiile precum : piețe, târguri, stații pentru transportul în comun și alte zone cu potențial de aglomerare.

În situaţia în care deveniţi victima unei infracţiuni de furt din buzunare, sesizați imediat poliţia la numărul unic de urgenţă 112.

B.P. Nr. 222 din 17 mai 2021


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.