Local

Poliţiştii au organizat razii de amploare la final de săptămână

Gabriel Sava
3 sep 2017 1035 vizualizări

Doar sâmbătă dimineaţă, au fost organizate 7 filtre, în care au fost oprite aproape 150 de maşini u trei conducători auto au rămas fără certificate şi fără numerele de înmatriculare în lipsa RCA şi/sau ITP

O razie de amploare a fost programată la finalul săptămânii trecute la nivelul municipiului Focşani. “În dimineața zilei de 2 septembrie a.c., polițiștii vrânceni au desfășurat activități în scopul prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier si în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenta băuturilor alcoolice. Astfel, în municipiul Focșani au fost instituite 7 filtre rutiere în care au acționat echipe complexe formate din polițiști rutieri, de ordine publică și de investigarea criminalității economice. În cadrul acțiunii au mai fost verificate și legalitatea transporturilor de călători, transporturile de material lemnos, precum si transporturile de produse de panificație”, a declarat subcomisarul Bogdan Toader, de la Biroul de Presă al IPJ Vrancea care s-a numărat printre participanţii la acţiune. Conform rezultatelor centralizate după prima parte a acţiunii, au fost 149 de auto controlate, fiind aplicate 28 sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.000 lei. Cu ocazia aceleeaşi acţiuni, poliţiştii au identificat, între Boloteşti şi Focşani, o maşină care avea rol de antemergător pentru un vehicul de marfă, motiv pentru care au extins aria de căutare şi au identificat pe drumul dintre Boloteşti şi Ţifeşti, o autoutilitară care avea 3,81 m.c. lemn fără documente. Chereasteaua a fost conficată la sediul O. S. Panciu, de unde urmează să fie comercializată. Tot în cadrul acţiunii de sâmbătă dimineaţă, trei conducători auto au lăsat certificatele şi numerele de înmatriculare în custodia poliţiştilor pentru lipsa RCA sau/şi a inspecţiei tehnice periodice. Unul dintre şoferi nu mai avea dreptul de a circula în lipsa acestor documente de mai bine de patru ani. Alte două autocare au fost depistate cu asigurarea obligatorie lipsă. Verificările au continuat şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, urmând ca rezultatele acţiunii să fie comunicate în cursul zilei de azi. (G. SAVA)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.