Local

Poliţia Locală a Municipiului Focşani a scos alte două posturi la concurs

Alexandra TĂTARU
30 oct 2017 1741 vizualizări

Poliţia Locală a Municipiului Focşani organizează concursuri pentru ocuparea a două funcţii publice de execuţie vacante, respectiv de poliţist local, clasa I, grad profesional asistent la două compartimente diferite. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, un post de poliţist local, clasa I, grad profesional asistent este vacant la Compartimentul disciplina în construcţii şi afişajul stradal. Candidații pentru acest post trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul de licenţă arhitectură sau urbanism sau în domeniul de licenţă inginerie civilă; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an; cunoştinţe de operare pe calculator, nivel mediu.

Un alt post vacant este cel de poliţist local, clasa I, grad profesional asistent la Compartimentul evidența persoanelor. Candidații trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul științelor juridice sau administrative; vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 1 an; cunoştinţe de operare pe calculator, nivel mediu.

Concursurile pentru toate posturile vor avea loc în data de 27 noiembrie 2017, ora 10.00 - proba scrisă, data și ora interviului vor fi comunicate ulterior la sediul Poliţiei Locale a municipiului Focşani din Focşani, strada Cuza Vodă, nr. 43. În cadrul concursurilor se vor desfăşura probele suplimentare de testare a cunoştinţelor PC, nivel mediu, în data de 27 noiembrie 2017, ora 09.00 la sediul instituţiei.Dosarele de înscriere la concursuri se depun la sediul Poliţiei Locale a municipiului Focşani - Compartiment resurse umane, în termen de 20 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, partea a III-a, respectiv de la data de 25.10.2017 până la data de 13.11.2017(inclusiv). Actele necesare la dosar, precum și bibliografia de concurs sunt afișate la sediul instituției și pe website-ul Primăriei Focșani. (Z.V.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.