Local

PNL îl pregătește pe Ovidiu Burdușa pentru Primăria Panciu

Ionel Sclavone
5 feb 2020 5802 vizualizări
Consilierul județean PNL Ovidiu Burdușa
Consilierul județean PNL Ovidiu Burdușa

Șeful Departamentului Românilor de Pretutindeni, Ovidiu Burdușa este interesat să candideze pentru funcția de primar al orașului Panciu, la viitoarele alegeri locale. El a precizat că a acceptat să fie trecut pe lista posibililor candidați PNL, care urmează să fie măsurați într-un sondaj de opinie și va lua o decizie în funcție de rezultate.

„Am acceptat invitația pe care mi-au făcut-o colegii de la organizația PNL Vrancea și am intrat în cursa internă pentru primăria orașului Panciu. Dacă rezultatele sondajului îmi vor fi favorabile, mă voi gândi foarte serios la o candidatură. Panciu este orașul meu natal și sunt sigur că după 20 de ani de administrație PSD, locuitorii săi își doresc o schimbare și o nouă abordare în ceea ce privește cheltuirea banului public sau a prioritizării investițiilor. Pe de altă parte, cred că păncenii merită mai mult respect din partea autorităților publice locale și a primarului în special”, a declarat Ovidiu Burdușa.

Potrivit spuselor sale, actuala administrație este anchilozată și incapabilă să se plieze pe nevoile cetățenilor și de aceea este nevoie de un primar nou și de o echipă nouă de consilieri.

„Panciu are nevoie de o administrație nouă care să aducă un suflu nou și să scoată lucrurile din adormire. Primăria trebuie să funcționeze în interesul cetățenilor, iar orașul trebuie să scape de imaginea aceasta posomorâtă și să-și recapete cochetăria de altă dată”, a precizat Ovidiu Burdușa.

În același context, șeful Departamentului Românilor de Pretutindeni a comentat și decizia Guvernului Orban de a dubla numărul parlamentarilor care vor reprezenta Diaspora. El a precizat că prin această măsură se repară o nedreptate, având în vedere numărul mare de români aflați la muncă în străinătate:

„Se rezolvă, astfel, problema reprezentativității Diasporei în Parlament. Românii aflați la muncă în străinătate au votat în număr mare la cele două runde de alegeri de anul trecut, europarlamentare și prezidențiale, arătând că sufletul lor a rămas în țară. Cred că și-au câștigat dreptul de a fi reprezentați mult mai bine în Parlament, astfel ca și problemele lor să fie auzite”, a mai spus Ovidiu Burdușa.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.