Local

Petrecere privată întreruptă de polițiști la Tulnici

Ziarul de Vrancea
11 nov 2020 2689 vizualizări

La data de 09 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Tulnici s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la o locație din comuna Tulnici, se afla în desfășurare un eveniment privat, la care participau mai multe persoane, fiind încălcate astfel măsurile de prevenire a răspândirii a virusului Sars- Cov 2. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că petrecerea privată la care participau 11 persoane, fusese organizată de administratorul locației, un bărbat de 49 de ani, din comuna Tulnici.În cauză. a fost întocmit dosar penal în care urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, totodată față de persoanele participante, s-a luat măsura sancționării conform Legii 55/2020.

BULETIN DE PRESĂ Nr. 441 din 10 noiembrie 2020

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.