Local

Peste 90 de situații de urgență gestionate de pompierii vrânceni în minivacanța de Rusalii

Ziarul de Vrancea
7 iun 2023 639 vizualizări

În perioada minivacanței prilejuită de sărbătorirea Zilei Internaționale a Copilului și a Rusaliilor, zilnic, peste 100 pompieri și paramedici SMURD au fost la datorie, având misiunea de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, pentru acordarea primului ajutor calificat. Astfel, în perioada 01 – 06 iunie 2023, ora 08:00 pompierii vrânceni au executat 93 misiuni.

Acordarea primului ajutor calificat:

Echipajele SMURD au intervenit în 64 situații pentru acordarea primului ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale.

De asemenea, în perioada menționată au fost înregistrate 5 misiuni pentru stingerea incendiilor, dintre care 2 incendii care au afectat locuințele populației, 1 incendiu izbucnit în urma efectului termic la un mijloc de transport și 2 incendii de vegetație uscată.

Cele mai relevante situații s-au produs marți, 06 iunie, imediat după miezul nopții.

În perioada acestei minivacanțe echipajele de descarcerare au intervenit la 2 evenimente rutiere în localitățile Dumbrăveni și Golești.

În data de 1 iunie a.c., echipajul de descarcerare din cadrul Punctului de Lucru Dumbrăveni a intervenit la un accident rutier, care a avut loc pe DN2 E85, pe raza comunei Dumbrăveni. Pompierii au acționat pentru extragerea unei persoane rămasă blocată într-un autoturism. Ulterior, victima a fost predată unui echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.

 Sâmbătă, 03 iunie, 2 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, au intervenit cu 1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD, la un accident rutier produs pe DN2 E85, pe raza localității Golești. Pompierii au acționat pentru decuplarea bornelor la autoturismele implicate în evenimentul rutier, în urma căruia, din fericire, nu au rezultat persoane rămase încarcerate.

 

Totodată, echipajele pompierilor militari s-au aflat în Piața Unirii din municipiul Focșani și în Crângul Petrești pentru asigurarea măsurilor de prevenire și gestionare a posibilelor situații de urgență, ocazionate de evenimentele cultural-artistice organizate de Ziua Internațională a Copilului.

Celelalte situații de urgență au constat în: 2 misiuni pirotehnice, 2 intervenții pentru îndepărtarea unor elemente desprinse din acoperișurile unor imobile, 1 intervenție pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe carosabil, 1 intervenție pentru îndepărtarea unui roi de albine,  1 deblocare a unei uși de acces, 8 activități de recunoaștere în teren și asigurarea zonelor pentru prevenirea unor situații de urgență.

Au fost 3 cazuri în care, cu toate că a fost solicitată prezența echipajelor de pompieri, nu a mai fost necesară intervenția acestora sau situațiile de urgență nu au fost confirmate.

Foarte important! Dat fiind numărul și diversitatea misiunilor din această perioadă, la care au intervenit echipajele pompierilor militari, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător la numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store, precum și pe platforma www.fiipregatit.ro.

BULETIN INFORMATIV   Nr. 54 Focşani, 06.06.2023

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.