Local

Peste 200 de polițiștii vrânceni vor fi la datorie în acest sfârșit de săptămână

Ziarul de Vrancea
16 apr 2022 735 vizualizări
Foto:arhiva ZdV.Credit foto:infoiasionline.ro
Foto:arhiva ZdV.Credit foto:infoiasionline.ro

Peste 200 de polițiștii vrânceni vor fi la datorie zilnic, în acest sfârșit de săptămână, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică astfel încât Sărbătoarea Floriilor să fie celebrată în siguranță.

Poliţiştii vor acţiona sâmbătă și duminică în sistem integrat, împreună cu jandarmii și cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în zona cluburilor/discotecilor, barurilor sau unităților de alimentație publică, fiind prezenți și în zona lăcașurilor de cult din județ.

Poliţiştii de ordine publică vor acţiona, atât în patrule proprii, cât și în patrule mixte cu jandarmi, pentru prevenirea infracţiunilor stradale.

Poliţiştii de la Transporturi vor asigura patrularea în 37 de trenuri de călători, precum şi a 6 staţii şi triaje de cale ferată.

De asemenea, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe principalele artere rutiere de pe raza județului, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fluidizarea traficului rutier și prevenirea unor evenimente rutiere. Aceștia vor folosi zilnic 17 aparate radar, aparate etilotest și Drug Test, în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație.

*Sfaturi și recomandări pentru sărbătorirea Floriilor în siguranță:

Manifestaţi grijă pentru banii şi bunurile proprii (geantă, portmoneu, telefon mobil) atunci când vă aflaţi în spaţii aglomerate (la cumpărături, în piaţă, bazar, lăcaşe de cult), pentru a nu deveni ţinta hoţilor de buzunare!

În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră!

Dacă vă deplasaţi după lăsarea întunericului, evitaţi zonele izolate sau neiluminate şi purtarea ostentativă a bijuteriilor, pentru a nu deveni victimele tâlhăriilor!

Dacă părăsiţi locuinţele în această perioadă, asiguraţi-vă că aţi încuiat bine uşile şi ferestrele, iar dacă locuiţi la curte, manifestaţi atenţie şi la anexele gospodăreşti.

Recomandăm celor de la volan şi nu numai, să circule cu atenţie, să respecte semnalizarea rutieră şi semnalele poliţiştilor rutieri.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice, să reducă viteza de deplasare în zonele cu circulaţie intensă, să circule cu prudenţă sporită în momentul în care trec pe lângă grupuri de pietoni, să nu oprească autovehiculele în apropierea lăcaşelor de cult şi să respecte semnalele polițiștilor rutieri.

  Pietonilor le recomandăm să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile special amenajate trecerii pietonilor, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.

Nu uitați, atitudinea preventivă vă poate salva din multe situaţii neplăcute!

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 - Apelul Unic de Urgenţă!

LA MULȚI ANI tuturor celor care îşi serbează onomastica de FLORII!

 

BULETIN DE PRESĂ Nr. 116 din 15 aprilie 2022, transmis de compartimentul relații publice al IPJ Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.