Local

Acţiuni de prevenire a răspândirii noului tip de coronavirus derulate în Vrancea în ultimele 24 de ore

Ziarul de Vrancea
24 aug 2020 694 vizualizări

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate acţiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

La activităţile desfăşurate au participat peste 180 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului şi Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.Astfel, au fost verificate aproximativ 78 de societăți comerciale și peste 40 de mijloace de transport, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1500 de lei. Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de Coronavirus.

 Comunicat de presă  Nr. 303 din 24 august 2020


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.