Local

Pe cine va alege Oprișan: Două firme apropiate de PSD își dispută un contract de peste 6 milioane de lei

Ionel Sclavone
17 feb 2020 3476 vizualizări

Contractul pentru reabilitarea termică a secției de Pneumoftiziologie a Spitalului Județean este disputat de două firme abonate la banii publici din Vrancea, PIF&LMS Company SRL și Arta-Fier Damaschin SRL. Cele două societăți s-au înscris la licitația organizată de Consiliul Județean a cărei valoare a fost estimată la 5.851.703,46 lei la care se adaugă TVA. Licitația este în plină desfășurare, urmând ca un învingător să fie stabilit în perioada următoare.

Două asocieri de firme s-au înscris la licitația organizată de Consiliul Județean pentru reabilitarea energetică și lucrări conexe la secția de Pneumoftiziologie a Spitalului Județean de Urgență Sf. Pantelimon. Este vorba despre Asocierea Arta-Fier Damaschin SRL – Expert Project Team SRL și consorțiul format din PIF&LMS Company SRL - PIF&LMS Construct SRL – Bia Consproiect SRL.

Valoarea contractului a fost estimată la 5.851.703,46 lei la care se adaugă TVA, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene prin Programul Operațional Regional. Obiectul procedurii este mix și constă în prestări servici de proiectare și asistență tehnică precum și execuția lucrărilor propriu-zise.

Proiectul propune izolarea termică a pereților exteriori ai imobilului cu polistiren, a planeșului cu vată de sticlă și a podelelor cu polistiren extrudat. Va fi montată tâmplărie PVC cu geam termopan și va fi reabilitată instalația de încălzire centrală, urmând să fie montate calorifere speciale. De asemenea va fi montată o pompă de căldură cu puterea de 16 KW pentru asigurarea unei părți din necesarul de energie termică și apă caldă. Investiția mai prevede refacerea instalației electrice și montarea unor corpuri de iluminat economice.

Contractul se va derula pe o perioadă de 17 luni de la momentul desemnării firmei câștigătoare și emiterea ordinelor de începere a lucrărilor.

Două firme controversate apropiate de PSD

Cele două asocieri de firme înscrise la licitația organizată de Consiliul Județean sunt familiarizate cu contractele publice, fiind angajate de autoritățile din Vrancea, pentru diferite lucrări. Arta Fier Damaschin a fost contractată de Primăria Odobești pentru excuția lucrărilor de modernizare, reabilitare și dotare a Liceului Tehnologic Odobești, jud. Vrancea.

În trecut, patronul societății, Ionuț Damaschin a fost implicat într-un caz de furt de energie electrică de la Electrica SA Dosarul a fost deschis în octombrie 2014, iar în aprilie 2015 au fost efectuate peste 100 de percheziţii la angajaţi ai Electrica, dar şi la persoane fizice şi societăţi comerciale din Focşani.

Dosarul a fost trimis în instanță în 2017, Ionuț Damaschin și firma sa fiind inculpați alături de mai multe persoane, angajați ai Electrica și patroni ai unor societăți comerciale.

Firmele aflate sub umbrela PIF&LMS sunt administrate de afaceristul Florin Păltinuș și câștigă contracte pe bandă rulantă de la Consiliul Județean condus de Marian Oprișan. De departe cea mai importantă lucrare realizată de PIF&LMS Company este catedrala din centrul municipiului Focșani, investiție care „a înghițit” câteva zeci de milioane de lei, alocați cu regularitate atât de Consiliul Județean cât și de Primăria Focșani.

PIF&LMS Company SRL a fost angajată de Consiliul Județean, în urma unei proceduri controversate, care a ocolit licitațiile publice pentru a furniza mere în școli și grădinițe, urmând să încaseze 1.303.674,71 lei la care se adaugă TVA.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.