Părintele Gheorghe Țigăeru, fost paroh al Parohiei Căpătanu, din Comuna Broșteni, a trecut la Domnul
Părintele Gheorghe Țigăeru (1948-2024), fost paroh al Parohiei Căpătanu, din Comuna Broșteni, a plecat la ceruri. Cu părintele s-au dus și ultimele amintiri legate de viața de altădată a comunităților de pe Valea Milcovului, acesta fiind până ieri seară (n.r. sâmbătă 16 noiembrie 2024) o comoară de informații despre lumea apusă a satelor Căpătanu, Arva și Valea Rea.
Ucenic al preoților din rezistența anticomunistă, ca Pr. Măgureanu de la Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Mera, Pr. Caloian de la Biserica „Sf. Gheorghe” din Vulcăneasa și Pr. Gheorghe Tincu de la Parohia Căpătanu, părintele Gheorghe Țigăeru a fost coleg de Seminar și Facultate cu fostul protoiereu de Odobești, părintele Ștefan Maftei. Este o generație care a slujit Biserica după dezghețul ideologic din anii ’60, când inspectorul de la Culte bătea la ușa casei parohiale, la orice oră din zi și din noapte. Este generația care a mers la post prin satele neelectrificate din Munții Vrancei, pentru a aduce lumină și mângâiere celor care încă îi mai plângeau pe cei dragi, morți în închisorile comuniste sau prin lagărele din Siberia. Erau anii grei ai unei preoții în care se mergea de la Parohie, la Protoieria din Focșani cu „rata”, iar prin cătunele răzlețe se mergea călare, cu calul, pentru a împărtășii bătrânii sau pentru o sfeștanie. La Prahuda, într-un sat de munte, și-a început slujirea părintele Gheorghe Țigăeru. A cunoscut bucuriile și nefericile acestei lumi, dar mai ales paradoxurile democrației după 1989 din viața Bisericii, când la Buzău s-a produs fărâmițarea parohiilor și lăsarea preoților fără salarii. A trăit decepțiile întâlnirii cu noua generație de slujitori formați în anii ’90, în spiritul capitalismului, cărora le-a predat dezamăgit ștafeta, pentru unii dintre aceștia omenia măsurându-se doar în bani. În anii ’80, la părintele Gheorghe Țigăeru în casă ajungeau cele mai recente cărți care apăreau la București, tot la părintele se găsea ultimul număr din „Magazin istoric”, iar în serile de iarnă, ca acum de pildă, se asculta Vocea Americii și Europa Liberă la un Radio VEF rusesc. În altarul Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul” din Satul Arva, ținea câteva broșuri despre masacrarea elitei armatei poloneze de către armata sovietică, broșuri pentru care ar fi luat câțiva ani de închisoare. Cu plecarea părintelui Gheorghe Țigăeru și vocea sa blândă, de la deniile din Săptămâna Patimilor, se rupe puțin și din viața generației mele, care a crescut cu jovialitatea unui slujitor al Bisericii care, niciodată nu ne-a speriat pe noi, tinerii neastâmpărați, cu imagini din Infern sau Apocalipsă, ci ne mângâia de fiecare dată cu expresia „măi frumoșilor!” Ce poate fi mai încurajator pentru niște copii obraznici, ca în loc de mustrări să primească din partea părintelui cuvinte așa de liniștitoare și măgulitoare? Așa era părintele Gheorghiță Țigăeru sau cel puțin așa l-am văzut și l-am simțit eu. Din păcate, viața nebună pe care o trăim nu ne dă răgazul să petrecem mai mult timp cu cei pe care îi apreciem, iar când se duc ne dăm seama că, odată cu ei se duce o parte din noi. Părintele Gheorghiță Țigăeru va fi înmormântat marți, 19 noiembrie 2024, în cimitirul Parohiei „Sf. Gheorghe” din Satul Valea Rea, Comuna Mera, acolo unde odihnesc fratele, sora și părinții săi. Condoleanțe familiei!
Romeo-Valentin Muscă
