Local

Oprișan face, iar bugetul județului trage. Consiliul Județean, bun de plată în procesul pierdut pentru amenajarea Crângului Petrești

Ionel Sclavone
6 iun 2020 5308 vizualizări

Consiliul Județean Vrancea, condus de Marian Oprișan, va trebui să achite cheltuieli de judecată în valoare de 21.685,37 lei în procesul pe care l-a pierdut cu asocierea de firme care trebuia să amenajeze Crângul Petrești. Pe de altă parte, casa de avocatură care a realizat această performanță, de a pierde procesul, a fost cadorisită cu un onorariu de peste 25.000 de lei. Instituția condusă de Marian Oprișan a pierdut 4,7 milioane de euro, finanțarea europeană pentru amenajarea Crângului Petrești.

Instituția condusă de Marian Oprișan a pierdut procesul deschis la la Tribunalul București împotriva asocierii formată din firmele Recon și Doje, Garden Center Grup SRL Măgurele și Total Strada SRL București, contractată pentru amenajarea Crângului Petrești, în vara lui 2015.

Decizia a fost pronunțată la finalul anului 2019, pe 2 decembrie, după trei ani în care s-au depus documente și s-au cerut expertize. Judecătorii Tribunalului București, Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal, au respins acțiunea intentată de Consiliul Județean ca neîntemeiată și au dat câștig de cauză celor trei firme asociate.

Zilele acestea, aceeași instanță a dispus că peste toate, Consiliul Județean Vrancea este și bun de plată cu suma de 21.685,37 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către pârâta Garden Center Grup SRL.

„Obligă reclamanta (Consiliul Județean Vrancea) la plata sumei de 21.685,37 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC GARDEN CENTER GRUP SRL. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată azi 02.06.2020 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată în decizia judecătorilor.

Deocamdată, procesul s-a încheiat pe fond și urmează apelul, la Curtea de Apel București, dacă Oprișan va mai fi interesat să atace decizia judecătorilor.

Cum a pierdut Oprișan banii europeni de la Crâng

Prin acțiunea intentată asocierii reprezentată de Recon și Doje, Consiliul Județean Vrancea a încercat să oblige constructorul să plătească despăgubiri pentru lucrările pe care nu le-a executat în termen la Crângul Petrești. În vara lui 2015, pe 12 august, Marian Oprișan a semnat cu Asocierea Recon și Doje, Garden Center Grup SRL Măgurele și Total Strada SRL București un contract de 4,7 milioane de euro pentru amenajarea Crângului Petrești, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene.

Deși volumul de lucrări era foarte mare, iar timpul de execuție foarte scurt, doar patru luni, Oprișan a dat asigurări că lucrările se vor încheia la timp. Mai mult, chiar s-a lăudat cu un contract foarte clar care, chipurile, obliga constructorul să finalizeze contractul din banii săi dacă nu se încadra în termene.

De altfel, chiar așa s-a și întâmplat, termenele n-au fost respectate, iar Consiliul Județean a pierdut finanțarea europeană și a fost obligat să plătească lucrările din bugetul propriu. La începutul lui 2016, CJ a reziliat contractul cu Recon și Doje și a atribuit diferența de lucrări unei alte asocieri, formată din MBM Decor SRL, Conbeta SRL, AG Grup Instal SRL și Consil Grup SRL, pentru 12,8 milioane lei, plus TVA.

Chiar și așa, termenele de finalizare au fost amânate, unul după altul, Crângul Petrești fiind inaugurat cu o întârziere de un an și jumătate, în iunie 2017.

Consiliul Județean Vrancea plătește onorarii grase avocaților

Pe de altă parte, casa de avocatură care a reprezentat Consiliul Județean în acest proces, Zamfirescu, Racoți Vasile & Partners, a încasat suma de 25.655 de lei, la care se adaugă TVA. Suma reprezintă onorariul pentru servicii de consultanță de specialitate juridică, tehnică și financiară și a fost acordată, prin contract pe 14 martie a.c..

Atât Consiliul Județean Vrancea cât și baronul Marian Oprișan, pe persoană fizică, lucrează cu Casa de avocatură Zamfirescu, Racoți Vasile & Partners de mai mulți ani.

Firma de avocatură a fost angajată de Consiliul Județean Vrancea și în procesul pierdut în fața celor de la Tel Drum și Iridex Group și Construcții, care au contestat licitația pentru construirea Centrului de Management al Deșeurilor de la Haret.

Licitaţia a fost atribuită de Consiliul Județean Vrancea  firmei Vega ’93 Galaţi, însă procedura a fost contestată de firmele de mai sus, care au obținut anularea ei în instanță.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.