Local

Oprișan a îngropat SMID Vrancea | Recepția sistemului de management al deșeurilor a fost amânată cu încă un an

Ionel Sclavone
22 feb 2020 3300 vizualizări

Reprezentanții Consiliului Județean estimează că implementarea proiectului SMID - Vrancea Curată se va încheia abia la finalul anului 2020. Aceasta înseamnă o întârziere de șase ani. Inițial, SMID ar fi trebuit dat în funcțiune în 2014. De atunci, însă, recepția a tot fost amânată, an după an, din diverse motive. La începutul anului 2019, aceiași reprezentați ai Consiliului Județean apreciau că proiectul se va încheia până la 31 decembrie 2019, însă termenul nu a fost respectat.

Puțini dintre cititori își mai aducă aminte, după mai bine de zece ani ce înseamnă „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Solide în Judeţul Vrancea“ (SMID) – Vrancea Curată și în ce consta acest proiect, implementat de Consiliul Județean condus de Marian Oprișan. Aceasta din cauza întârzierilor de aproape 6 ani înregistrate în derularea sa. Pentru cei nu vă mai amintiți, este vorba de un sistem prin care deșeurile menajere ar trebui colectate centralizat din toate localitățile județului și reciclate la stația din Haret.

În prezent, SMID Vrancea este realizat în proporție de 98%, au afirmat cu un aer triumfalist, reprezentanții Consiliului Județean este realizat în proporție de peste 98%, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean, în ultima ședință ordinară. În ianuarie 2019, aceiași reprezentanți ne spuneau că proiectul este gata în proporție de 95% și se va încheia până la 31 decembrie 2019. La fel ca și acum mai era în derulare un singur contract de lucrări, cel pentru amenajarea punctelor de colectare.

Șeful Direcţiei Tehnice din CJ, Romeo Iordache a afirmat că mai sunt de executat lucrările pentru opt puncte de colectare pe raza comunei Ciorăști. Ca să vă dați seama ce înseamnă acest lucru, punctele de colectare sunt platforme betonate pe care sunt montați stâlpi care susțin un acoperiș. O lucrare relativ simplă, ușor de realizat pentru oricine, mai puțin, probabil pentru firmele angajate de Consiliul Județean Vrancea care au nevoie de un an pentru a le finaliza.

Eșecul care atârnă de gâtul lui Oprișan

Proiectul SMID – Vrancea Curată a fost finanțat din fonduri europene, din POS Mediu 2007 – 2013 și prin POIM 2014-2020, valoarea investiției fiind estimată, inițial, la aproximativ 43 de milioane de euro. Contractul de finanțare a fost semnat în anul 2009, iar implementarea ar fi trebuit să încheie pe 31 decembrie 2014, după patru ani.

Față de termenul inițial la care ar fi trebuit pus în funcțiune, SMID va înregistra o întârziere de cel puțin șase ani. Nu ar fi exclus ca la anul, pe vremea aceasta, Romeo Iordache să ne spună că SMID Vrancea a este finalizat în proporție de peste 99% și că mai durează un an până va fi dat în funcțiune.

Ratarea datelor de finalizare și recepție s-a datorat implementării defectuoase și în principal a lipsei de competență a funcționarilor Consiliului Județean Vrancea care n-au reușit să organizeze și să deruleze cele mai importante proceduri de achiziție în conformitate cu prevederile legale și în termenele asumate.

Deși Marian Oprișan a dat vina pe adversarii politici, numeroase dovezi, așa cum „Ziarul de Vrancea” a mai demonstrat, arată că achizițiile au fost întârziate de documentațiile întocmite fără respectarea legislației în domeniu.

SMID înghite sute de mii de euro deși nu este funcțional

În timp ce Marian Oprișan și subalternii săi tot avansează termene pentru finalizarea SMID, proiectul înghite bani publici cu nemiluita. Aproape 100.000 de euro s-au dus doar pentru refacerea și reactualizarea unor documentații. Alți bani se duc pe paza incintelor care stau goale și pe lucrările de mentenanță și întreținere.

Cert este că SMID Vrancea, unul dintre cele mai mari proiecte finanțate din bani europeni în județul Vrancea, a cărui paternitate și-o asumă baronul PSD Marian Oprișan se dovedește a fi cel mai mare eșec al administrației PSD în județul nostru.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.