Local

Odată cu căderea nopţii, au căzut şi „discipolii lui Bachus”: un vrâncean şi un vasluian, care avea și permisul de conducere reţinut

Ziarul de Vrancea
10 mar 2021 1321 vizualizări
Imagine cu caracter informativ. Sursă foto: m.ebihoreanul.ro
Imagine cu caracter informativ. Sursă foto: m.ebihoreanul.ro

Tot ieri, în jurul orei 20:45, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Garoafa au depistat în trafic un bărbat, de 58 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 205 E Ciușlea, iar la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul a fost 0,87 mg/L alcool pur în aerul expirat.Și în acest caz bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei

În cursul nopții, în jurul orei 03:10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mărășești au depistat un bărbat, de 29 de ani, din județul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism deși avea permisul de conducere reținut.De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,79 mg/L alcool pur în aerul expirat.Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul de către o persoană care are permisul de conducere suspendat și conducere sub influența băuturilor alcoolice

BULETIN DE PRESĂ Nr. 110 din 10 martie 2021


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.