Local

Obligația ca primăriile să își cumpere mașini de pompieri s-a amânat cu șase luni

Mihai Boicu
8 ian 2018 1548 vizualizări

Ordinul MAI prin care serviciile voluntare pentru situații de urgență ar trebui să se doteze cu autospeciale pentru situații de urgență a fost amânat până la 30 iunie 2018 u de asemenea, se are în vedere și stabilirea unor criterii clare pentru ca o primărie să aibă obligația să își cumpere mașină de pompieri u această condiție este greu de îndeplinit în localitățile mici, din cauza costurilor mari

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a decis să amâne cu încă șase luni intrarea în vigoare a noilor criterii pentru serviciile voluntare și a serviciilor private pentru situații de urgență. În Monitorul Oficial din 29 decembrie 2017 a fost publicat ordinul Ministerului Afacerilor Internelor prin care a fost prorogat termenul privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private pentru situații de urgență. Ordinul MAI nr. 96/2016 ar fi trebuit să se aplice de la jumătatea anului trecut, după care a fost amânat până la finalul anului, iar acum până la 30 iunie 2018. Criteriile stabilite de MAI pentru funcționarea serviciilor voluntare pentru situații de urgență (SVSU) au pus serios în dificultate primăriile, deoarece impun dotarea acestora cu tehnică de intervenție, precum și angajarea de personal. Funcțiile specificate în ordin sunt de șef de serviciu, șef de compartiment pentru prevenire, șef de intervenție, șef grupă de intervenție, șef echipă specializată, specialist pentru prevenire, conducător autospecială, servant pompier, mecanic utilaj, dispecer/telefonist. ”În cazul serviciilor voluntare şi serviciilor private care au organizat atelier propriu de întreţinere şi reparaţii, funcţiile specifice se completează cu funcţiile de electromecanic auto şi operator repararea şi întreţinerea autospecialelor de stingere cu apă şi spumă”, se precizează în ordinul MAI.  Acesta precizează că pentru funcțiile de șef de serviciu și pentru conducător autospecială este necesar personal angajat. Serviciile voluntare ar trebui să dețină autospeciale pentru stingerea incendiilor, ceea ce este destul de greu pentru primăriile rurale, care ar trebuie să investească sume mari de bani pentru achiziționarea acestora, realizarea unor spații pentru adăpostirea lor, la care se adaugă personalul angajat și întreținerea. Doar câteva primării dețin la ora actuală mașini proprii de pompieri, cum este cazul celor de la Ciorăști și Păunești. Pentru prevenire, se precizează că este nevoie de un specialist pentru toate instituțiile publice și operatori de specialitate din subordinea consiliilor locale, un specialist la 200 de gospodării în rural și un specialist la fiecare 1000 de locuințe în mediul urban. Ordinul MAI nu se aplică doar primăriilor, ci și firmelor care administrează clădiri pentru cultură sau activități sportive cu peste 600 de locuri, precum și cele care au în administrare clădiri pentru comerț de cel puțin 1500 mp sau pentru turism cu cel puțin 200 de locuri de cazare vor fi obligate să înființeze două tipuri pentru situații de urgență. Este posibil ca obligațiile stabilite prin Ordinul nr. 96/2016 să sufere modificări. Pe lângă amânarea intrării în vigoare, MAI menționează că este necesară și revizuirea ordinului pentru stabilirea în mod expres a modului în care se aplică, cum ar fi criteriile de dotare cu autospeciale de stingere cu apă și spumă a serviciilor voluntare sau clarificarea posibilității de funcționare simultană a unui serviciu propriu și a unei societăți prestatoare de serviciu. Pentru primării din rural contează foarte mult acest aspect, deoarece ar trebui ca o mare parte din bugetul dintr-un an să fie cheltuit pentru achiziția autospecialelor și apoi pentru respectarea celorlalte condiții de funcționare a serviciilor voluntare pentru situații de urgență. (Mihai BOICU)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.