Local

Focșaniul de acum cincizeci de ani, într-o poveste din cartea „Strada Mare a Unirii colţ cu Republicii”

Daniel Muşat-Mureşanu
24 apr 2020 7063 vizualizări

Poveste din cartea "Strada Mare a Unirii colţ cu Republicii" a colaboratorului Ziarului de Vrancea Daniel Mușat Mureșanu.

Vara trecuse parcă foarte repede şi deodată mi-am dat seama că încet, încet începu să se instaleze mirificul anotimp al toamnei, cu nostalgiile şi amintirile unei veri frumoase. La fel ca şi azi, oamenii erau preocupaţi de treburile casnice, de slujbele lor, însă erau mai liniştiţi, mai calzi, mai cumsecade. Străzile vechiului Focşani erau mai înguste şi mai scurte, însă erau primitoare şi curate.

Spuneam că se făcuse toamnă. Toamna anului 196... Eram copil de o şchioapă, însetat de a cunoaşte misterele vieţii şi ale oraşului în care locuiam. Iubeam foarte mult străzile pline de mahalale, unde mă jucăm cu prietenii mei. Aud şi acum zgomotul produs de copitele cailor atunci când alunecau pe piatra cubică cu care era pavată strada şi scoteau scântei. Tropotul sacadat al trăsurilor era acoperit din când în când de câte o înjurătură aruncată de birjar, atunci când pişca cu biciul frumosul cal să o ia la trap. Staţia birjarilor se află pe strada Dorului, în apropiere de piaţă. Zilnic îmi plăcea să ies la plimbare cu bunica mea, să vizitez locuri şi străzi noi. Îmi plăceau atât de mult plimbările prin oraş încât şi astăzi reţin câte ceva din ceea ce nu mai există. Bunica, o femeie frumoasă, înaltă şi blondă cu ochii albaştri, asemenea unei actriţe din anii '30, cu nume de regină, Cleopatra mă purta frumos şi îmi făcea toate voile. Locuia undeva aproape de gară pe strada Toader Ţârdea şi la ea mă lăsau în fiecare dimineaţă părinţii când plecau la servici.

După ce mă gătea frumos cu un costumaş din catifea de un vişiniu putred, mă încălţa cu nişte ghetuțe de lac într-o combinaţie alb-negru şi pentru că era toamnă, îmi dădea un pardesiu din burete, ceva la modă pe vremea aceea. Când eram gata, bunica se dădea pe obraji cu puţină pudră, pe care o lua dintr-o cutie rotundă ce avea un capac pe care era desenat un trandafir roz şi al cărui miros îl simt şi azi, mă lua de mână şi plecam la plimbare. Şi ce plimbare!...pe străzile centrale ale vechiului oraş Focşani. Deşi era un pic rece şi roua lunii octombrie încă nu se uscase de pe flori, porneam de fiecare dată spre zona piaţă.

Treceam mai întâi pe strada Cernei şi prima la stânga era strada Dogăriei. Mergeam pe această străduţă până la bifurcația cu strada Democraţiei (Bd-ul Independenţei). Acolo făceam la dreapta şi ne îndreptam spre piaţă. Ce îmi atrăgea atenţia de fiecare dată, pe strada Dogăriei erau micile ateliere de tâmplărie şi prăvăliile vechilor negustori. Aici se simţea de cum intrai, un miros puternic de motorină şi parafină cu care negustorii sau vânzătorii ştergeau podelele care scrâşneau de curăţenie sub paşii cumpărătorilor. De fiecare dată mă impresionau sicriile scoase afară de către muncitori în faţa atelierelor tocmai pentru a face reclamă. Până la urmă, crescând am înţeles că şi moartea face parte din viaţă. Tot în acea zonă era o clădire în care funcţiona o grădiniţă pe care am urmat-o şi eu vreme de trei ani. Lângă grădiniţă se află o mică tutungerie a doamnei Cernica, o femeie micuţă şi bătrână care îmi dădea de fiecare dată bomboane de cacao umplute cu miere de albine. Cum intrai la dânsa, coborai nişte trepte şi aveai senzaţia că intri undeva la demisol. De la uşă te lovea un miros puternic de tabac amestecat cu lavandă şi ulei de păr. Mergând mai departe de tutungerie, îmi sărea în ochi o altă prăvălie mică, la geamul căreia se putea vedea un acvariu cu peştişori roşii şi doi pitici de tablă, viu coloraţi care în permanență se dădeau huța. Era frizeria lui „Mărgărit”, un personaj care atunci când petrecea mai mult, îşi comanda o birjă sau o sanie trasă de cai (depinde de anotimp) şi începea să chiuie de se auzea în toată mahalaua.

Bunica mă purta şi pe strada Greva de la Griviţa, unde se afla şcoala generală numărul 3 în care am învăţat clasele primare. Era o şcoală veche de o sută de ani şi care se învecina cu casele părintelui Dumbravă, preotul bisericii Sfântul Gheorghe. Îmi plăcea să trec pe sub clopotniţa bisericii, clopotniță care astăzi nu mai există. Nu aveam de unde să ştiu atunci că acel părinte la care mă împărtăşeam avea să mă cunune pe la sfârşitul anilor '80! Preotul Dumbravă era un om blând cu o privire ageră care a lăsat moştenire bisericii trei generaţii de preoţi (bătrânul, fiul şi nepotul care slujeşte și astăzi).

Continuam plimbarea în zona piaţă. Aici, toţi vânzătorii erau autohtoni şi locuiau în special în cartierele Bahne sau Obor. Găseai de la tot soiul de legume, fructe şi păsări, toate crescute în propriile gospodării. Priveam întotdeauna vechea „HALĂ", o minunăţie de clădire lungă, unde mereu găseai carne şi pește proaspăt. Ieşind din acea zonă frumos colorată şi animată de vânzători şi cumpărători, ne făceam încet loc pe strada Mare a Unirii. Aici, din zece în zece metri, te întâmpina câte un lustragiu, care în schimbul unui pol, îţi lustruia încălţămintea de strălucea că puteai să îţi faci mustaţa în ea. Dacă nimeream o zi de miercuri, mergeam anevoios deoarece în piaţă veneau şi producători din satele învecinate, care de obicei vindeau ouă, păsări, lapte dulce şi acru, dar şi smântână cu brânză de vacă. Aceşti ţărani cu produse autohtone aduceau marfă cu căruţele lor şi în timp cât stăteau la piaţă să vândă, caii şi atelajele erau adăpostite la „HANUL DE CĂRUŢE" situat pe strada Greva de la Griviţa. Tot in zona Piață funcționa restaurantului „Ca la mama acasă", condus cu succes de îndrăgitul domn Nițulescu care servea cei mai buni mici, alune prăjite, vin cu sifon și bere celor care treceau pragul crâșmei. De obicei vara îl întâlneam pe nea Sotir, un sacagiu care vindea propria îngheţată asortată cu fistic şi fructe din zmeură cu căpşuni. Avea un gust unic. Fiind însă toamnă, acesta lipsea.

Pe strada Mare mă întâmpinau alte surprize arhitecturale. Era un fel de centru vechi al Bucureştilor, un fel de strada Lipscani a Focşaniului. Vizitam magazinul „TRACTORUL", unde găseai de la cuie până la sobe, iar lângă el se înşiruiau mici librării (unde vindea doamna Șerbănică cele mai ieftine caiete şi stilouri), drogherii, dar şi renumita farmacie a domnului Huzum. Acolo când intrai, la uşă, se auzea un clopoţel cu un ecou de clinchet asurzitor. Venind mai spre centru, te întâmpina alimentara domnului Zighi (unul dintre ultimii evrei comercianţi) care se afla pe actualul loc unde este construită clădirea Romtelecom. Foarte aproape de aceasta, se afla cofetăria „Macul Roşu", unde găseai toate prăjiturile posibile, dar puteai da şi comenzi de torturi. Vis-a-vis de „Macul Roşu" se afla C.E.C.-ul Focşaniului, o clădire frumoasă şi impunătoare, iar lângă el se afla un magazin de jucării. Tot pe această arteră se afla şi magazinul de lumânări al domnului Zaharia, unde puteai comanda lumânări pentru botez şi nunţi. Deasupra magazinului, la etaj se aflau locuinţe (astăzi pe acel loc există blocul unde locuiesc). Când intrai pe strada Republicii şi mergeai spre Teatru, se vedea pe partea stângă, până în Primăria Veche, restaurantul „ZAHANA" care noaptea era luminat de neoane albastre. În faţă existau clădirile „Palatului Telefoanelor", „Banca Românească" şi se construia viitorul magazin „Putna". În partea dreapta a străzii Republicii era restaurantul „Rogojina". I se spunea aşa deoarece la intrare era ornat cu rogojini, iar pe cealaltă parte se afla „Crama Ciocârlia" un alt simbol al oraşului. Lângă această cramă se mai găsea şi autoservirea lui „Bobirca" unde găseai vestita "Cremă de Focşani".

În plimbarea mea pe strada Republicii, pe locul unde se află acum magazinul Milcov se afla un hotel şi foarte aproape de acesta, era deschis zilnic magazinul „DUNĂREA". Lângă acest magazin se afla frizeria „CIUFULICI" specială pentru copii. În zona aceea şi cât ţinea strada Mare se întâlneau şi se plimbau bunicii noştrii îmbrăcaţi în haine elegante, dar şi adolescenţi care acum sunt pensionari. Dacă doreai să simţi gustul unei prăjituri de casă mergeai aproximativ o sută de metri unde este acum strada Eroilor şi chiar lângă biserică se afla cofetăria domnului Vasiliu care avea nişte delicatesuri cu cremă, unice şi puteau fi servite la pachet sau pe buturuga din curtea dumnealui sub o salcie pletoasă. În timp ce serveai o prăjitură şi o limonadă la vestitul cofetar, dacă nimereai o zi de duminică auzeai cântând „FANFARA MILITARĂ" ce concerta în Grădina Publică. Era o atmosfera de basm.

Tot pe strada Republicii se organizau raliuri moto şi auto, iar locul era pavat cu piatră cubică, făcând posibilă desfăşurarea acestor întreceri. Unul dintre acei piloţi, domnul Ghițău, s-a stins din viaţă în urmă cu trei ani la vârsta de 90 de ani. După câteva ore bune de plimbare, prin centrul oraşului, bunica intra puţin la biserica Domnească să dea un acatist părintelui Vlădescu. Acest părinte era tatăl doamnei doctor Şelaru care în prezent trăieşte la Paris. Eu rămâneam afară şi gustam dintr-o gogoaşă pufoasă de la patiseria din apropierea bisericii.

După atâta plimbare prin centrul oraşului, reveneam acasă, nu înainte însă de a ne opri la un chioşc de ziare situat pe strada Mare a Unirii colţ cu Republicii, de unde bunica cumpăra un ziar. În acest ziar cu paginile îngălbenite de vreme şi foi umede ce au miros de mucegai am consemnat şi eu astăzi amintiri nostalgice create de Doamna Toamnă.

Muşat Mureşanu Daniel absolvent al liceului Pedagogic, secţia Filologie-Istorie, Promoția 1982


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.