Local

O locuință a fost distrusă de un incendiu în noaptea de marți spre miercuri, la Mărășești

Ziarul de Vrancea
21 apr 2022 1182 vizualizări

Știrea inițială, 20.04.2022, ora 9:16, ISU Vrancea: Incendiu locuință în orașul Mărășești.Noaptea trecută, în jurul orei 01.20, trei echipaje din cadrul Stației de Pompieri Panciu, au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din orașul Mărășești.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la o locuință în suprafață de cca. 100 mp, cu posibilitate de propagare la locuințele învecinate.

Intervenția promptă a pompierilor militari, care au intervenit în cooperare cu SVSU Mărășești, a făcut ca, incendiul să fie localizat în cel mai scurt timp și lichidat în limitele găsite. În urma acestui eveniment, provocat cel mai probabil din cauza efectului termic produs de un coș de fum amplasat ori neprotejat termic față de materialele combustibile, a ars locuința și bunurile aflate în interior.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.