Pe urmele istoriei

O legendă inedită a Mănăstirii Brazi din apropierea oraşului Panciu

Ionel Sclavone
24 aug 2019 8446 vizualizări

Legenda înființării Mănăstirii brazi, la care facem referire și pe care o vom expune mai jos, a circulat prin părțile noastre la finalul secolului XIX. Aceasta a fost promovată inclusiv în presa vremii pentru a sensibiliza autoritățile locale și pe oamenii cu dare de mână ca să susțină sfântul locaș. Povestea are toate ingredientele unei lecturi romantice, împletind ficțiunea cu fapte și personaje reale. Este vorba de dragoste neîmplinită, domnițe răpite de oameni răi și salvate de cavaleri viteji, reîntâlniri după zeci de ani etc. Personajul central, în jurul căruia se învârte acțiunea este un vestit războinic cazac, Ivan Mazepa, hatman al cazacilor ucrainieni în perioada în perioada 1687 – 1708, ale cărui rămășițe au fost îngropate, la un moment dat, într-o biserică din Galați.

Povestea spune că pe la 1653,  domnitorul muntean Matei Basarab ar fi trecut cu oaste în Moldova vecină, ca să-l gonească din fruntea țării, de la Iași, pe dușmanul său de moarte, Vasile Lupu, și să-l înlocuiască cu un anume Gheorghe Ștefan, din Răcăciuni. Voievodului Munteniei i s-a alăturat, în această expediție și o trupă de soldați unguri, care i-au fost trimiși în ajutor de domnitorul Transilvaniei, Gheorghe Rákóczi.

Copleșit de adversari, Vasile Lupu s-a retras în Ucraina, cerând ajutor de la cazacii conduși de ginerele său Timuș. Apoi, în fruntea armatei de cazaci a revenit în Moldova și a reușit să-și recâștige tronul de la Iași.

În vrreme ce oastea din Transilvania era pusă pe fugă de cazacii lui Timuș, se spune că trei frați unguri ar fi răpit pe fiica unui boier moldovean și ar fi luat-o cu ei, în retragere. Disperați, părinții au făcut apel la comandanții cazacilor eliberatori, implorându-i să le salveze copila și s-o aducă înapoi, acasă. Unuia dintre aceștia, cavalerul Mazepa, i s-a făcut milă de durerea părinților și a pornit în urmărirea răpitorilor. , ajungându-i undeva pe dealurile din apropierea Panciului, în locul numit la „Brazi“.

Viteazul cazac s-a luptat cu cei trei ofițeri unguri iar după ce i-a răpus și a eliberat copila, a plantat trei brazi, în amintirea victoriei, chiar pe locul unde dușmanii și-au dat sufletul.

După 40 de ani...

De la acel moment, spune legenda, ar fi trecut mai bine de 40 de ani. Viteazul Mazepa, ajuns la vârsta bătrâneții, sătul de atâtea lupte și fapte de vitejie a hotărât să se retragă și să se stabilească în Țara Sfântă, la Ierusalim. Zis și făcut.

Din Ucraina, el a apucat-o pe drumurile Moldovei, dorind să ajungă la Galați, de unde să ia o ambarcațiune care să-l ducă în Locurile Sfinte. Ajuns pe drumul Tecuciului, amintindu-și de lupta cu ungurii, lovit de dorul de a-și vedea brazii, simbol al faptei sale de vitejie din tinerețe, s-a abătut din drum spre Panciu.

Ajuns la locul cu pricina, nu mică-i fu mirarea când, în locul celor trei puieți de brad, văzu ditamai copacii, gigantici. Iar la poalele acestora era ridicată o micuță bisericuță din lemn la care slujeau 16 călugărițe. Ostenit de drum, mai ales că se lăsa înserarea, bătrânul cavaler apelă la ospitalitatea călugărițelor care l-au primit în stăreție, l-au ospătat și i-au oferit un culcuș peste noapte.

Întrebând, Mazepa, cine a înființat acea mănăstioară, stareța i-a povestit, sub titlul de poveste populară, vechea întâmplare al cărei erou fusese chiar el: „pe timpul resbelului între domnii Matei Basarab și Vasile Lupu, la retragerea năvălitorilor, trei frați unguri răpind copila unui boer moldoven, care în urmă a fost scăpată de un căpitan de cazaci. Boerul mulțumind lui D-zeu și ca recunoștință a rădicat acest sfânt locaș cu destinațiune de schit de călugărițe“.

Apoi, din vorbă în vorbă, cazacul a dorit să știe de la stareță ce anume a determinat-o să se călugărească și de ce a ales acel locaș, de la Brazi. Așa află că aceasta era rodul iubirii adultere dintre soția unui nobil polonez și un tânăr paj cazac ce slujea la curtea acestora. După ce a aflat că a fost înșelat, povesti călugărița, polonul l-ar fi ucis pe tânăr și ar fi închis-o pe mamă-sa într-o mănăstire pe malul Nistrului. După cinci ani de temniță, femeia a reușit să fugă, împreună cu fetița, și s-a adăpostit la Brazi, departe de mânia soțului.

Timp de 40 de de ani, până și-a găsit sfârșitul nobila poloneză și-a petrecut vremea în rugăciuni și canoane, căutând izbăvire pentru păcatele ei și pentru moartea pajului.

O legendă cu final romantic

Auzind toate acestea, spune povestea, hatmanul cazac, emoționat și cu ochii în lacrimi, o îmbrățișă pe stareță, spunându-i că el este acel paj, tatăl, pe care ea și mama ei îl credeau mort. După ce s-au recunoscut și s-au îmbrățișat, cei doi, tatăl și fiica, au hotărât să nu se mai despartă și să călătorească împreună spre Ierusalim. Ceea ce au și făcut.

După câteva zile de odihnă la brazi, Ioan Mazepa și fiica sa, s-au îndreptat spre Galați, căutând o corabie pe care să se îmbarce ca să ajungă la Ierusalim. Legenda mai spune că odată ajuns la portul dunărean, bătrânul s-ar fi îmbolnăvit și ar fi căzut la pat. Deși a fost îngrijit cu devotament de fiica revăzută după atâția ani, el n-ar fi rezistat bolii și și-ar fi dat sufletul în brațele ei. Corpul a fost înmormântat creștinește într-o biserică în Galați, pe malul Dunării.

Aici se sfârșește legenda...

Cine a fost Ivan Mazepa?

Ivan Mazepa a existat și a fost hatman al cazacilor din Ucraina între 1687 și 1708. Ucrainienii îl consideră un erou național rușii îl privesc ca pe un dușman de moarte. Ivan Mazepa a murit la Varniţa, în Basarabia şi a fost înmormântat de mai multe ori, ultima oară la Galați.

Mazepa s-a născut într-o familie bogată, lângă Kiev, şi a îmbrățișat cariera militară din tinerețe. A făcut slujit în armata rusă, ajungând, hatman al cazacilor zaporojeni, la vârsta de 48 de ani. În 1709, când deja avea 70 de ani, Mazepa a schimbat taberele. S-a aliat cu Carol al XII-lea, regele Suediei şi a a luptat contra țarului Petru cel Mare, la Poltava. Bătălia s-a sfârșit cu victoria rușilor, mai ales că o parte din cazaci și-au trădat conducătorul și au trecut de partea țarului Petru. Înfrânt și rănit în bătălie, dezamăgit de proprii tovarăși, Ivan Mazepa și-a găsit sfârșitul câteva luni mai târziu.  

Îngropat în Basarabia, a fost deshumat, ulterior, de cazacii loiali care au dorit să-i ducă rămășițele la Ierusalim. Au ajuns doar până la Galați unde trupul marelui războinic a fost înmormântat în Biserica Sf. Gheorghe, pe malul Dunării.  

În timpul comuniștilor, biserica a fost demolată, pentru a face loc unor blocuri de locuințe iar rămăşiţele lui Mazepa s-au pierdut definitiv, printre ruine.

Scurt istoric al Mănăstirii Brazi

Tradiția locală spune că, din vremea Ștefan cel Mare pe locul actualei Mănăstiri Brazi exista un schit în care viețuia un pustnic pe numele său Gheorghe. O altă legendă, spune că aflat în vizită la podgoriile sale din zonă, voievodul moldovean ar fi lăsat în grija pustnicului un sfetnic rănit. La intoarcere, domnitorul își găsește omul sănătos și drept mulțumire promite că va ridica o biserică cu hramul Sf. Gheorghe.

Documentele istorice plasează începuturile sfântului locaș în secolul XVII, cam pe timpurile la care se face referire și în legenda noastră. Pe la mijlocul acelui veac, doi călugari, Sava și Teofilact, au întemeiat, la Brazi o bisericuta subterană care se păstrează până astăzi, și un bordei pentru adăpost.

În a doua jumatăte a veacului al XVII-lea, la Shitul Brazi, s-a așezat fostul mitropolit Teodosie al II-lea al Moldovei, exilat de domnitorul Dumitrașcu Vodă Cantacuzino. Câțiva ani mai târziu, în 1694, o ceată de tătari în căutare de pradă prin părțile Panciului, au ajuns la schit și i-au tăiat capul mitropolitului Teodosie care ar fi refuzat să-i lase să jefuiască odoarele sfinte. Teodosie de la Brazi a fost ridicat în rândul sfinților Bisericii Ortodoxe Române iar trupul său a fost îngropat în incinta schitului.

Text republicat din 20.02.2019


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.