Local

O lecție de istorie. ” Bătălia va trece în istoria noastră ca o operă superioară de artă militară”

Alexandra TĂTARU
21 iul 2017 896 vizualizări

Ministrul Apărării Naționale şi Ambasadorul Federației Ruse, printre invitații la manifestările de la Mărăști

Manifestările incluse în seria ”Centenarul Marelui Război – Vrancea Eroică 1917-2017 au continuat la Mărăști. Astfel joi, 20 iulie 2017, începând cu ora 17.00, a avut loc la Mausoleul Eroilor Mărăști momentul comemorativ-evocator în cinstea eroilor căzuți pe ”Câmpul de Luptă Mărăști”. Cu acest prilej, o serie de oaspeți importanți au fost prezenți la invitația președintelui CJ Vrancea, Marian Oprișan, printre care Excelența Sa Ambasadorul Federației Ruse în România, Valery Kuzmin, ministrul consilier Valeriu Turea, reprezentant al Ambasadei Republicii Moldova în Vrancea, secretarul de stat și șef al Departamentului pentru politica de apărare și planificare, Mircea Dușa, ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu. Au mai fost prezenți ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancea, toți reprezentanții administrației publice județene, prefectul județului, Sorin Hornea, primarul și consilierii locali din Focșani, primarul comunei Răcoasa, alți primari PSD din Vrancea, conducerea Garnizoanei Focșani, sute de cetățeni. La debutul evenimentului, Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei” și Corul Pastorala au susținut micro-recitaluri cu cântece tematice, continuate cu o slujbă religioasă susținută de un sobor de preoți, condusă de Înaltpreasfinția Sa Ciprian. După alocuțiunile oficialităților au fost depuse coroane din partea Guvernului României, Ministerului Apărării Naționale, Consiliului Județean Vrancea, Primăriei Răcoasa, Instituției Prefectului, Ambasadei Federației Ruse în România, Ambasadei Republicii Moldova la București. De asemenea, s-au depus și jerbe la mormintele eroilor din interiorul Mausoleului. După ceremonia dedicată celor 100 de ani de la încheierea luptelor de la Mărăști, Cvartetul Finalis a susținut un micro-recital pentru oaspeți și cetățenii prezenți la manifestare.

Mesajul ministrului Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu

Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, prezent la manifestarea Mărăști 100 a adus un omagiu eroilor căzuți în luptele Primului Război Mondial oferind, în sinteză, o lecție de istorie pentru cei prezenți, precizând că fără acea jertfă  România întregită nu ar fi putut exista.

”Cu siguranță ați remarcat, pe drumul care duce spre acest monument, frumusețea, liniștea și pacea locurilor în care ne aflăm. Suntem într-o regiune plină de farmec, încărcată de tradiții, bogată în cultură și înnobilată de oameni minunați. Este greu să ne imaginăm, noi cei de astăzi, încrâncenarea de acum un secol, când aceste ținuturi erau răscolite din temelii de exploziile artileriilor, de ciocnirea aprigă a combatanților de pe frontul Primului Război Mondial, conflict la care țara noastră a luat parte și care a adus atâta suferință și durere milioanelor de români. După șocul înfrângerilor suferite pe câmpul de luptă în anul 1916, în care au căzut zeci de mii de ostași, cu presiunea faptului că peste jumătate din țară căzuse sub ocupație militară străină, Armata României refăcută, reorganizată și întărită, dispunând de ostași cu moral ridicat și foarte motivați, avea să deschidă aici, la Mărăști, drumul unei veritabile renașteri naționale. La 19 iulie 1917, ostașii noştri scriau prima pagina a unuia dintre cele mai luminoase capitole ale istoriei noastre naționale. Sub directa supraveghere a gen. Averescu, înălțat ulterior la gradul de Mareșal, Armata a 2-a Română a atacat pozițiile germane după un bombardament de artilerie foarte bine executat. Pe Dealul Mănăstioara, pe Zboina Neagră, la Măgura Cașinului sau la Valea Sării s-au înregistrat cele mai puternice lupte de pe frontul de la Mărăști care le-au amintit combatanților de atacurile la baionetă duse de înaintașii de la Grivița și Plevna, în anul 1877. Presa vremii saluta victoria de la Mărăști, menționând că Armata Română și-a câștigat un titlu de glorie, iar bătălia va trece în istoria noastră ca o operă superioară de artă militară. Cel din urmă soldat a știut unde să meargă și și-a făcut datoria. Artileria a dovedit o precizie înspăimântătoare. Victoria de la Mărăști pregătea alte izbânzi la Mărășești, Soveja, Focșani și în alte locuri de legendă care au consacrat vitejia și spiritul de sacrificiu al ostașilor români. Peste 1400 de militari români dădeau aici, la Mărăști, ultimul lor asalt și odihnesc în acest loc. Poporul român are tradiția respectării sacrificiului, eroilor căzuți, de aceea în Mausoleul la care ne reculegem astăzi și-au găsit odihna  5396 militari, nu doar români, ci și ruși și germani. Epopeea scăldată în sângele sacru al eroilor începută cu legendara deviză ”Pe aici nu se trece!” născută în tranșeele Mărăștilor, Mărășeștilor și Oituzului avea să fie încununată la  încetarea ostilităților cu Marea Unire de la 1918, al cărei centenar ne pregătim să-l sărbătorim anul viitor.  Împlinirea visului națiunii noastre s-a făcut cu un preț uriaș, plătit de Armata României. Peste 200.000 militari au murit în lupte , iar alți 130.000 au decedat în lagărele germane, turce, bulgare, austriece și ungare. Aproximativ 76.000 de ostași români au rămas invalizi. Acestora li se adaugă victimele din rândul populației civile răpuse boli, foamete sau executate de trupele de ocupație.  În amintirea și spre cinstirea acestor sacrificii, Guvernul României a declarat anul 2017 drept  «Anul Mărăști-Mărășești-Oituz 100». În acest cadru, Ministerul Apărării Naționale organizează pe tot parcursului anului manifestări cu caracter cultural istorice, precum evenimentul de astăzi. Dumnezeu să-i aibă în pază pe eroii națiunii noastre!”, a fost discursul ministrului Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu. Ministrul Adrian Țuțuianu a vorbit și despre «Ziua Forțelor Aeriene», contribuția piloților la succesele obținute de-a lungul timpului și a transmis mesajul de ”cer senin” tuturor temerarilor zborului. (A.TĂTARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.